Aurul, cel mai de preț dintre metale scumpe, nu este potrivit oricui! Aurul pare o bună investiție sau alegere pentru bijuterii, dar, din punct de vedere astrologic, nu se potrivește tuturor zodiilor. Dacă ne ghidăm după semnele zodiacale, există anumite persoane care ar trebui să evite aurul pentru a nu atrage ghinionul.
Potrivit astrologiei, Taurul, Gemenii, Scorpionul sau Vărsătorul sunt, în general, sfătuite să evite sau să folosească foarte rar aurul. Metalul galben strălucitor poate avea efecte negative asupra energiei, sănătății sau stabilității financiare. Aurul este asociat cu Soarele și Jupiter, care pot intra în conflict cu planetele guvernatoare ale acestor semne (precum Venus și Mercur), provocând posibile dezechilibre.
Zodia Taur, un semn guvernat de Venus
Venus, astrul frumuseții și al bogăției, nu se bazează deloc pe aur. Este totodată astrul zodiei Taur, iar energia ei se manifestă prin argint și pietre prețioase argintii, albastre sau verzi. Așadar, nativii din Taur ar trebui să evite aurul, deoarece acest metal le poate provoca pierderi financiare și este incompatibil cu energia pe care o transferă astrul venusian.
Zodia Gemeni, un semn guvernat de Mercur
Aurul nu este deloc nici culoarea, nici vibrația lui Mercur care își transmite energia mai degrabă prin argint și pietre prețioase albastre sau prin diamante și cristale incolore. Aurul poate provoca în timp pierderi financiare și dezechilibre în ceea ce privește viața de familie, cariera și stabilitatea. Mercur nu se aliniează cu Soarele, care este astrul cel mai important legat de aur. De aceea, Gemenii care își primesc energia de la Mercur trebuie să aleagă mai degrabă diamante și cristale albastre, cu platină, argint sau oțel, decât cu aur.
Zodia Scorpion, semn guvernat de Marte și Pluton
Aurul este considerat în general un dușman al nativilor din Scorpion. Cum aceștia sunt guvernați de Marte și Pluton, vibrația celor două astre se transmite mai degrabă prin cristale negre, rubinii, roșii sau prin oțel călit în foc. Aurul nu este deloc potrivit pentru nativii Scorpioni care ar trebui cel mult să poarte aur alb sau să renunțe definitiv la aurul galben pentru a se bucura de prosperitate. Aurul galben le poate aduce multe blocaje în carieră, afaceri și câștiguri. Cel puțin în zilele în care se ocupă de bani nu ar trebui să poarte aur galben, ci aur alb.
Zodia Vărsător, semn guvernat de Saturn
Saturn este planeta grea din zodiac, planeta asociată cu înțelepciunea șlefuită de-a lungul anilor, cu valorile și tradițiile. În mod surprinzător, Saturn ar putea fi asociat cu grafitul, cărbunele, titanul sau oțelul, dar nu cu aurul moale și strălucitor.
Fiind un semn non-convențional, dar înzestrat cu multă înțelepciune și ingeniozitate, Vărsătorul ar trebui să elimine aurul din cutia cu bijuterii. I-ar prinde bine onixul și titanul, platina sau diamantul. Aurul poate aduce multe ghinioane în viața personală și în afacerile Vărsătorului.