Prima pagină » Actualitate » Centralele de apartament, interzise din 2022 în blocurile noi
Centralele de apartament, interzise din 2022 în blocurile noi

Centralele de apartament, interzise din 2022 în blocurile noi

08 ian. 2022, 22:00,
în Actualitate

Centralele de apartament nu vor mai fi permise în blocurile noi, potrivit unui anunț făcul la finalul anului trecut de Ministrul Mediului, Tanczos Barna. Actul normativ în acest sens ar urma să intre în vigoare cel târziu în februarie 2022.

În acest context, specialiștii vin și cu un sfat pentru români, să nu-și mai monteze centrale pe gaz. Pe termen lung, gazul va fi mai costisitor decât energia electrică.

Răzvan Nicolescu, expert în energie şi fost preşedinte al Agenţiei Europene pentru Reglementare în Energie, a precizat că recomandarea sa este ca românii să nu-și mai pună centrale, pentru că pe termen mediu si lung vor avea de pierdut.

„Orașele interzic noile centrale, cum este la Cluj, și din punctul meu de vedere e absolut corect ceea ce fac. Dar în același timp statul alocă bani pentru construirea de noi conducte, care să conecteze noi localități la gaze naturale, oamenii urmând să-și cumpere centrale pe gaz, pentru ca apoi să renunțe la ele sau să plătească taxe? Trebuie puțin mai multă coerență în ceea ce facem”, a transmis Răzvan Nicolescu.

Pe termen mediu și lung vor avea de pierdut

„Să nu-și mai pună centrală pe gaz, pentru că pe termen mediu și lung vor avea de pierdut. E sfatul pe care l-am dat celor mai apropiate persoane, chiar dacă din calculele economice poate să pară o soluție mai bună o centrală pe gaz decât pe electric. Dar cei care vor instala pe electric, vor avea de câștigat pe termen mediu și lung”, a mai precizat acesta.

Întrebat dacă românii (care ar opta pentru centrale electrice – n.r.) ar avea de câștigat doar din preț sau e și o chestiune de taxare, Nicolescu a răspuns:

„Pe omul obișnuit îl interesează câți bani scoate din buzunar. Că se duc sub formă de taxe sau factură e mai puțin important”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”
George Simion a reacționat după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de procurorii DIICOT, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro. George Simion a transmis luni dimineață un mesaj pe rețelele sociale după ce Călin Georgescu a fost oprit în trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde […]
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 septembrie 2026
21 septembrie 2026