Prima pagină » National » Cercetați pentru luare de mită: Cinci doctori și o asistentă ar fi primit bani, borcane cu miere şi bulion
Cercetați pentru luare de mită: Cinci doctori și o asistentă ar fi primit bani, borcane cu miere şi bulion

Cercetați pentru luare de mită: Cinci doctori și o asistentă ar fi primit bani, borcane cu miere şi bulion

28 aug. 2024, 23:20, 1 ,
în National

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş au început audierile în cazul unui medic de la Spitalul Municipal Timişoara, surprins în flagrant de către ofițerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) în timp ce primea mită de la o pacientă. În acest dosar, cinci medici și o asistentă medicală au fost ridicați și aduși la audieri, fiind investigați pentru 40 de acte de luare de mită.

Pe lângă bani, cadrele medicale ar fi primit și produse precum borcane cu miere sau bulion, potrivit News.ro.

Cinci doctori și o asistentă ar fi primit bani, borcane cu miere şi bulion

Audierile au început miercuri după-amiaza, 28 august, iar medicul prins în flagrant a fost găsit cu 1.000 de euro și 1.200 de lei asupra sa. În fața procurorilor, acesta ar fi declarat, conform surselor din anchetă, că a primit banii de la o pacientă pentru a-i achiziționa medicamente și alte produse medicale necesare unei intervenții chirurgicale viitoare.

Celelalte cadre medicale implicate sunt, de asemenea, cercetate pentru primirea de mită. Ancheta a relevat că au primit mită de peste 40 de ori începând din luna aprilie. Mita a constat în plicuri cu bani, dar și în produse alimentare, precum miere sau bulion.

Surse din cadrul anchetei menționează că niciunul dintre cei cinci medici și asistenta medicală cercetați nu ar fi condiționat actul medical de primirea acestor sume sau produse.

Perchezițiile au continuat miercuri seară la locuința medicului prins în flagrant, după ce anterior ofițerii anticorupție au făcut verificări și la domiciliile celorlalte cadre medicale, precum și la camera de gardă și ambulatoriul Secției de Chirurgie Oncologică din cadrul Spitalului Municipal Timișoara. În urma perchezițiilor, au fost confiscate documente și sume de bani.

Ofițerii DGA au desfășurat un total de nouă percheziții în Timișoara, vizând atât Spitalul Municipal, cât și locuințele unor cadre medicale de la această instituție. Medicul de la Secția de Chirurgie Oncologică a fost reținut după un flagrant, în care s-a găsit asupra sa suma de 1.000 de euro, pe care nu a putut-o justifica. Flagrantul a avut loc imediat după ce medicul a finalizat un examen Papanicolau pentru o pacientă, el fiind specialist în ginecologie oncologică.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 iunie 2026
26 iunie 2026