Valul 5 al epidemiei de COVID-19 în România, dominat de varianta Omicron, va debuta în a doua săptămâna a lunii ianuarie 2022, potrivit celei mai optimiste prognoze a cercetătorului Octavian Jurma.
Octavian Jurma a vorbit despre impactul pe care îl va avea noul val al epidemiei asupra spitalelor și despre măsurile care trebuie luate pentru a combate răspândirea virusului.
„Simularea pe care am făcut-o la începutul săptămânii confirmă că în cel mai optimist scenariu vom avea un vârf care va depăși vârful valului Delta, iar valul 5 va debuta în a doua săptămâna a lunii ianuarie. Va fi o creștere foarte abruptă și o scădere la fel de abruptă după după aproximativ patru săptămâni, dacă vom urma modelul din Africa de Sud.
Sperăm să fie în jur de patru-șase săptămâni faza ascendentă, astfel încât la sfârșitul lunii aprilie să se termine valul. Avem un număr foarte mare de cazuri într-o perioadă foarte scurtă. Acest lucru va pune o presiune imensă pe spitale.
Chiar dacă varianta (n.r. Omicron) ar fi cu 50% mai puțin virulentă, faptul că este de patru ori mai transmisibilă poate dubla presiunea pe spitale, față de vârful valului Delta. Singurele măsuri care s-ar fi putut lua ar fi fost certificatul verde. Atunci când a fost anunțat în octombrie a dus la o creștere a numărului de vaccinări. Boosterul a devenit foarte important pentru Omicon și mai ales vaccinarea copiilor. Avem deschiderea școlilor săptămâna viitoare, nu înțeleg de ce s-a amânat debutul vaccinării copiilor între 5 și 11 ani.”, a explicat cercetătorul Octavian Jurma.
Octavian Jurma, predicție înainte de finalul anului
Cercetătorul Octavian Jurma a explicat când vom putea identifica debutul valului Omicron în România şi ce am putea face pentru a limita răspândirea în şcoli şi la locul de muncă.
„Varianta Omicron va deveni dominantă. Majoritatea secvențierilor, în jur de 200 pe săptămână, vor identifica varianta Omicron. Asta înseamnă că debutul valului Omicron va avea loc aproximativ peste o săptămână, deci la începutul anului care va cădea, din păcate, peste deschiderea şcolilor.
Probabil pe curbă, din cauză că avem şi delta, deci avem două epidemii care se suprapun şi din punctul ăsta de vedere Omicron iar se comportă diferit, faptul că poate produce un val peste val. Probabil că vom sesiza diferența produsă de Omicron pe la mijlocul lui ianuarie când numărul de cazuri zilnice mă aștept să fie undeva la 100 de cazuri pe zi, iar pe la mijloc, la o săptămână după, la 500 şi până la sfârşitul lunii ianuarie să avem 2000 de cazuri pe zi de Omicron.
Acesta este un scenariu destul de optimist bazat pe ce vedem în alte țări care au măsuri mult mai serioase de evitare a virusului. Certificatul verde nu mai este o garanție pentru că ştim foarte bine că varianta Omicron poate infecta cu ușurință pe cei care fie au trecut prin boală, fie s-au vaccinat cu două doze în urmă cu mai mult de 3 luni.
De aceea boosterul este absolut esențial în această perioadă pentru a ne ridica înapoi imunitatea la 70%, această imunitate neutralizantă care împiedică infectarea şi reduce circulația precum şi testarea sunt foarte importante.
O altă măsură ar fi ca după Sărbători să ne petrecem timpul tot acasă, astfel încât acele focare formate după Sărbători să se stingă şi să nu le răspândim prin şcoli sau pe la lucru. Dar văd că aceste discuții nu au loc acum în România, încă. Din păcate, nu văd diferențe serioase pentru pregătirile pentru valul 4. Discuțiile despre certificatul verse sunt duse în derizoriu”, a spus cercetătorul Octavian Jurma.