„Programare cu răbdare” este titlul unui proiect de educație STEM, început de Bogdan Pătruț, de la Facultatea de Informatică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Constatând că informatica este un domeniu de prezent și de viitor și că în Iași există multe locuri de muncă în domeniu, bine plătite și care oferă satisfacții deosebite tinerilor angajați, domnul profesor a inițiat în urmă cu un an un cerc de informatică pentru elevii din orașul natal, Bacău. Pornit inițial ca un cerc de interes local, care a atras peste 300 de elevi, proiectul a căpătat amploare și, în ianuarie 2020, a ajuns în peste 23 de licee și școli din România, ba chiar și la elevii din diaspora. Acum numărul de elevi este de peste 850.
Proiectul a ajuns și în județul Iași, cu ajutorul unor profesori pasionați, care doresc să ofere mai mult elevilor interesați de noile tehnologii. Astfel, Liceul Economic Administrativ din Iași, Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații „Gheorghe Mârzescu”, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” au fost primele licee ieșene care s-au alăturat comunității naționale „Programare cu răbdare”, din care mai fac parte și licee de prestigiu din țară, precum Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București sau Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău și Colegiul Național „Vasile Alecsandri”din Galați. De asemenea, în județul Iași, cercul este prezent și la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, precum și la Liceul Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos.
Elevii se pot înscrie
Informatica este unul dintre cele mai atrăgătoare domenii de pe piața forței de muncă. Totuși, numărul de ore de informatică din școală este insuficient în contextul evoluției domeniului IT în toate domeniile de activitate. Elevii sunt diferiți unii de alții și nu toți sunt atrași de aceleași domenii din informatică, de exemplu unora le place algoritmica, pentru alții grafica e mai interesantă, iar alții vor să dezvolte propriile aplicații sau jocuri.
„Elevii trebuie să știe că nu se obțin rezultatele imediat, ci după mult efort. Copiii de azi sunt sensibili, inteligenți și creativi. Ei chiar vor să învețe, dar depinde de noi ca educatori să reușim să îi ghidăm în procesul de învățare. Azi se pot găsi cunoștințe de informatică la tot pasul, dar profesorii trebuie să îi îndrume să aleagă cele mai potrivite lucruri de care au ei nevoie. Și pentru aceasta e nevoie de mare răbdare”, ne-au declarat organizatorii.
Elevii se pot înscrie la adresa de mai jos, pentru a beneficia de următoarele activități gratuite, din centrul local cel mai apropiat de ei: https://programarecurabdare.ro/inscriere.