Razboi în Ucraina

Cerinţele exacte ale Rusiei pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina

Publicat: 18 mart. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cerinţele exacte ale Rusiei pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina
Printre cerinţele Rusiei pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina, cea mai importantă condiţie din prima categorie, cea mai uşoară, este ca Ucraina să accepte să rămână neutră şi să nu ceară aderarea la NATO

Cerinţele Rusiei pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina. Cele mai dificile subiecte care vor trebui abordate în cadrul tratativelor din Kiev şi Moscova şi pentru care preşedintele rus Vladimir Putin afirmă că vor fi necesare negocieri directe între el şi omologul ucrainean Volodimir Zelenski, printre ele se numărându-se şi statutul regiunii Donbas şi al Crimeei.

Potrivit declaraţiei lui Ibrahim Kalin, consilier principal şi purtător de cuvânt al preşedintelui Erdogan, Putin i-a telefonat joi după-amiaza omologului său turc şi i-a comunicat care sunt cerinţele exacte ale Rusiei pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina. Aceste cerinţesunt de două categorii, iar cele din prima categorie ar putea fi îndeplinite fără prea mare dificultate de către Kiev.

acord de pace cu Ucraina, Ibrahim Kalin
Următoarele trei din această categorie cuprind și ca Ucraina să treacă printr-un proces de dezarmare

Cerinţele Rusiei pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina

Printre cerinţele Rusiei pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina, cea mai importantă condiţie din prima categorie, cea mai uşoară, este ca Ucraina să accepte să rămână neutră şi să nu ceară aderarea la NATO, iar Zelenski a acceptat deja acest lucru. Următoarele trei din această categorie cuprind și ca Ucraina să treacă printr-un proces de dezarmare. Acest lucru este pentru a asigura că nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia, ca limba rusă să beneficieze de protecţie în Ucraina şi, în fine, în Ucraina să se producă o aşa-zisă „denazificare”.

Oficialul turc nu a fost atât de precis în ce priveşte cea de a doua categorie de cerinţe, care par a fi cele mai dificile, şi pentru care Putin a spus că sunt necesare negocieri directe între el şi Zelenski. Preşedintele ucrainean a dat asigurări că este gata să-l întâlnească faţă în faţă pe liderul de la Kremlin.

Consilierul lui Erdogan a precizat doar că cerinţele din a doua categorie se referă la statutul regiunii Donbas şi al Crimeei, fără a intra în detalii, dar este de presupus că Rusia va cere ca Guvernul ucrainean să cedeze teritorii din estul ţării, un subiect foarte inflamabil.

O altă bănuială este că Rusia va cere Ucrainei să accepte oficial că peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, aparţine de acum Rusiei – or, dacă se va pune această problemă, va fi o pilulă greu de înghiţit pentru Ucraina.

Deşi este deja un fapt împlinit, cu toate că Rusia nu are dreptul legal să exercite suveranitate asupra Crimeii şi chiar a semnat un tratat internaţional – după căderea comunismului, dar înainte de venirea la putere a lui Putin – prin care a acceptat că aceasta aparţine Ucrainei.

acord de pace cu Ucraina, presedintele rus Vladimir Putin, presedintele ucrainean Volodimir Zelenski
Oficialul turc nu a fost atât de precis în ce priveşte cea de a doua categorie de cerinţe, care par a fi cele mai dificile, şi pentru care Putin a spus că sunt necesare negocieri directe între el şi Zelenski

Ibrahim Kalin: „Preşedintele rus a fost clar şi concis”

Cerinţele lui Putin nu sunt totuşi atât de dure pe cât se temeau unii şi nu par să merite toată violenţa, vărsarea de sânge şi distrugerea creată de armata rusă în Ucraina. Având în vedere controlul strict exercitat de Kremlin asupra mediei ruse, lui Putin şi acoliţilor săi nu le-ar fi prea greu să prezinte toate acestea drept o mare victorie.

Ucraina are însă de ce să îşi facă griji. În cazul în care un viitor acord nu va fi elaborat în cele mai atente detalii, preşedintele Putin sau succesorii săi îl vor putea folosi oricând ca scuză pentru a invada din nou Ucraina. Chiar dacă vărsarea de sânge ar putea fi oprită până atunci printr-un armistiţiu, elaborarea unui acord de pace ar putea lua mult timp.

Ibrahim Kalin a declarat că, contrar spuselor că Vladimir Putin ar putea fi bolnav sau dezechilibrat mintal, acesta a spus că nu a observat nimic ciudat în timpul convorbirii telefonice şi că preşedintele rus a fost clar şi concis.

Dar, chiar dacă va reuşi să prezinte un acord cu Ucraina ca pe o glorioasă victorie asupra neonazismului, poziţia preşedintelui rus în plan intern este cel mai probabil slăbită. Tot mai mulţi ruşi vor înţelege că a întins prea mult coarda, având în vedere că poveştile cu soldaţi ucişi sau capturaţi se răspândesc cu repeziciune.

Reamintim, cerinţele Rusiei pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina au fost precizate de către Vladimir Putin, omologului său, Ibrahim Kalin, prin intermediul unei convorbiri telefonice.

Adauga un comentariu