Comitetul Executiv al PSD se reunește astăzi, de la ora 16.00, la Parlament. PSD ar putea decide strategia la votul de învestire al Guvernului Orban 2 și anume social-democrații să nu fie prezenți sală pentru a asigura cvorumului ședinței, au declarat surse din partid.
Astfel, fără a putea fi dat votul de învestitură, social-democrații intenționează să prelungească procedura calendaristică în Parlament, au precizat sursele citate.
Pe de altă parte, planul social-democraților s-ar putea modifica și în funcție de ce se va întâmpla la dezbaterea și votul, miercuri, în plenul Senatului, pe ordonanța de urgență privind alegerile anticipate. Ședința senatorilor are loc de la ora 11.00.
Labour leadership candidates call for social media change
Liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu a anunțat deja că a sesizat Avocatul Poporului în legătură cu ordonanța de urgență care reglementează alegerile anticipate, act normativ care „a legiferat practic turismul electoral”.
Alte subiecte care ar putea fi pe ordinea de zi a ședinței CEx de miercuri sunt cel legat de modificarea statutului PSD și chestiunile organizatorice în vederea Congresului partidului în care va fi aleasă conducerea formațiunii.
Este posibil ca data Congresului să rămână 29 februarie, iar evenimentul să aibă loc la Palatul Parlamentului și nu la Sala Palatului, cum a fost cel din iunie 2019 unde a fost aleasă Viorica Dăncilă la șefia PSD. Motivul este că vor fi mai puțin delegați care vor participa la Congres, au explicat sursele menționate.
Referitor la votul pentru învestirea Guvernului, Ludovic Orban a declarat, marți seara, că nu poate garanta sută la sută că va fi cvorum în plenul reunit de luni, pentru e posibil să fie „pesediști care vor chiuli de la serviciu”.
„Nu pot să garantez 100%. Vom vedea. Sigur dacă pesediștii vor chiuli de la serviciu, e posibil să nu avem cvorum. Orice astfel de atitudine de boicot va fi sancționată drastic de oameni. De altfel, am văzut mulți lideri PSD care au spus că nu le e frică de anticipate. Aștept să se comporte așa cum au dat declarații”, a spus premierul desemnat.