Prima pagină » Local » CFR SA și-a dat acordul! Protocolul pentru trenul metropolitan Iași a fost semnat
CFR SA și-a dat acordul! Protocolul pentru trenul metropolitan Iași a fost semnat

CFR SA și-a dat acordul! Protocolul pentru trenul metropolitan Iași a fost semnat

12 aug. 2024, 02:00,
Petronel Ștefan în Local

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a semnat protocolul pentru trenul metropolitan Iași. Comunitatea așteaptă de mulți ani această investiție, iar lucrurile au început să fie puse în mișcare

Protocolul prevedere colaborarea dintre CFR SA și Asociația Metropolitană de Transport Public Iași, pentru extinderea transportului terestru prin dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan. Acum, autoritățile urmează să pregătească licitația pentru studiul de fezabilitate. Totuși, primele trenuri vor ajunge în minim trei ani.

CFR SA a semnat protocolul pentru trenul metropolitan Iași

Proiectul trenului metropolitan nu este unul nou, autoritățile au promis și în anii trecuți că vor moderniza și extinde transportul feroviar din zona municipiului Iași, însă acest lucru nu s-a realizat niciodată. Totuși, acum, au ajuns mai departe decât au fost vreodată, iar următoarea etapă este studiul de fezabilitate.

Instituțiile vor să beneficieze de fonduri nerambursabile, disponibile în cadrul Programului Transport 2021-2027. În prima etapă, trenurile metropolitane vor fi introduse pe rețeaua existentă de la Podu Iloaiei-Iași-Ungheni și Iași-Ciurea. Totuși, în proiect este prevăzută și construirea unor noi linii, precum Holboca-Aeroportul Internațional Iași-Aroneanu sau Podu Iloaiei-Iași-Holboca-Aeroportul Internațional-Aroneanu. Cea mai mare provocare din acest proiect va fi construirea liniilor noi și stabilirea traseului pentru acestea. Pe segmentul Holboca-Aroneanu, va fi necesar să fie construiți 10 km de cale ferată, unde se vor regăsi și stațiile. De asemenea, pe liniile deja existente, cum este la Ciurea, vor trebui să fie făcute linii de retragere, pentru a crea stații unde să oprească trenul.

Valoarea totală a investiției va fi de 271 de milioane de euro, din care 235 de milioane vor fi de la Uniunea Europeană, iar restul de 36 de milioane de euro trebuie să fie asigurați din bugetul local. Conducătorii Iașului vor trebui să găsească soluții pentru a oferi această sumă.

Primele trenuri vor veni peste trei ani

În total, vor fi aduse 10 trenuri noi, după ce va fi organizată o licitație în acest sens. Studiul de fezabilitate ar trebui să înceapă la finalul anului 2024. Oficialii de la Asociația Metropolitană de Transport Public Iași (AMTPI) au discutat cu mai mulți producători din Europa, iar termenul pentru livrarea trenurilor a fost de trei ani. Cea mai mare cerere este în comuna Ciurea, de unde mulți oameni fac naveta spre Iași. Disponibilitatea folosirii unui tren le-ar reduce mult timpul de parcurgere până în oraș, fiind o soluție viabilă pentru un transport alternativ. Desigur că deocamdată nu s-a discutat nimic despre tarife sau stații și se vor face sondaje în acest sens. AMTPI va controla activitatea trenurilor metropolitane în colaborare cu CFR SA.

După ce a fost semnat protocolul pentru trenul metropolitan Iași, rămâne de văzut cum va evolua proiectul de 271 de milioane de euro.

Bugetul.ro
Cutremur provocat de CEC Bank pe piața din România. Banca de stat numărul 1 din țară a decis să intre pe un teritoriu neexplorat, dar foarte dificil
redactia.ro
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale Papei înainte de a muri. Gestul emoționant pe care l-a făcut cu puțin timp înainte să intre în comă
Bugetul.ro
Adio, 0,50 lei din garanția SGR! Românii care colectează sticle și PET-uri vor avea parte de schimbări importante în viitorul nu foarte îndepărtat
a1.ro
Mesaje de „La mulți ani” Sfântul Gheorghe 2025. Felicitări cu urări pentru sărbătoriții de pe 23 aprilie
Playtech.ro
Ce s-a descoperit în organismul unuia dintre medicii rezidenţi din Iaşi? Detaliul care îl putea salva de la moarte
observatornews.ro
ANIMAŢIE. Fată de 15 ani, moartă după ce a căzut de pe trotinetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
SportpeSurse
Misterul din jurul lui Putin a fost dezvăluit de o poză care face înconjurul lumii. E pentru prima oară când scapă o asemenea imagine
Playtech.ro
Ce s-a descoperit în organismul unuia dintre medicii rezidenţi din Iaşi? Detaliul care îl putea salva de la moarte
Dailybusiness.ro
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
RomaniaTV
Eliza Natanticu, sfâșiată de durere, după moartea lui nea Gioni din Las Fierbinți. Era TATĂL ei, dar puțină lume știa. O părăsise când era mică
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Simona Bucura-Oprescu a semnat DOCUMENTUL prin care pensionarii scapă de datorii vechi. Ce prevede actul normativ
redactia.ro
Ce a făcut Papa Francisc în ultima zi din viață. Detalii neștiute despre Suveranul Pontif mort chiar în a doua zi de Paște
ego.ro
Camelia Mitoșeru, mesaj pentru femeile care NU gătesc de Paște! Așa ceva...
Comentarii
  • Punerea unui tren Ciurea _Iasi in regim de autobuz este foarte grea.Necesita 5 ani de studii….si bani pe studii…Greu ,foarte greu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`