Prima pagină » National » Chirurgul Cristian Paleru, arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru fapte de luare de mită
Chirurgul Cristian Paleru, arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru fapte de luare de mită

Chirurgul Cristian Paleru, arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru fapte de luare de mită

21 sept. 2023, 18:40, 3 ,
în National

Chirurgul Cristian Paleru, unul dintre medicii reținuți de procurorii bucureșteni a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru fapte de luare de mită, decizia în cazul său nefiind definitivă.

Decizia de joi a Tribunalului București poate fi contestată caz în care dosarul va ajunge la Curtea de Apel București.S urse judiciare informează autorul acestui material că la momentul difuzării acestei știri un al doilea medic reținut se află la instanță unde un magistrat de drepturi și libertăți analizează propunerea arestării preventive a acestuia făcută de anchetatorii bucureșteni.

Este vorba despre Adrian Petreanu, șef lucrări UMF Carol Davila, medic primar chirurgie toracică și doctor în științe medicale.

Descinderi la Marius Nasta

Patru medici de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti au fost reţinuţi de procurori, sub acuzaţia că primeau bani şi bunuri de la pacienţii care suferiseră intervenţii chirurgicale, au declarat joi, surse judiciare.

Alţi patru medici sunt cercetaţi în libertate sub control judiciar. O parte dintre aceştia sunt medici rezidenţi anestezişti, au indicat sursele citate.

Context

Miercuri dimineaţa, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au efectuat patru percheziţii, dintre care două la sediul Institutului „Marius Nasta”, în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.

„În cele două cauze s-a reţinut că, pe parcursul anilor 2022 – 2023, mai mulţi medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ au primit, în mod repetat, diferite sume de bani şi bunuri de la diferiţi pacienţi ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirugicale). În cele două cauze au fost efectuate investigaţii financiare, rezultând diferenţe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizaţi de cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, susţin procurorii.

Bugetul.ro
Satul miliardarilor din România unde se trăiește ca-n Monte Carlo. Cei mai mulți dintre locuitorii de aici au averi impresionante și vile de milioane
redactia.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit un fotbalist de la FCSB. Echipa lui Becali a făcut anunțul trist
Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
a1.ro
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a luat bonusul
Playtech.ro
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta din Biroul Oval
observatornews.ro
Afacerea cu care Remus a dat lovitura în Italia. A plecat din România și a reușit după 9 ani de muncă grea: "Nimeni nu ne cunoştea, eram doar eu cu tata"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
O facilitate fiscală de care puțin români știu. Poți câștiga bani buni
SportpeSurse
Actrița care i-a luat mințile lui Laszlo Boloni, fostul selecționer al României
Playtech.ro
Până când trebuie purtat mărțișorul ca să îți aducă noroc tot anul. Tradiția spune clar când trebuie să îl dai jos
Dailybusiness.ro
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
RomaniaTV
Se da a 13-a pensie, decizie oficială a Guvernului. Banii intră pe card de Paşte 2025
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Andreea Raicu, imagine BOMBĂ cu burtica de gravidă, la 47 de ani: Luna… a șasea
redactia.ro
Ce suspectează fiicele lui Gene Hackman că s-a întamplat în cazul morții marelui actor
ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Comentarii
  • Oăi, nu e adevărat…”îngerii sau mai bine zis demonii în alb” NU dorm în timpul ģărzii și NU primesc mită 🤣

  • SPAGA ESTE REGULA OBLIGATORIE IN SPITATELELE DIN ROMANIA ,NU TREBUIE SA NE MAI ASCUNDEM TREBUIE SPUS ADEVARUL FARA SPAGA IN SPITALE NU FACI NIMIC ,95 % DIN MEDICI STIU CE ESTE SPAGA ,DACA RAMAN 5% MEDICI IN SPITALE DACA INTERVINE DNA-UL IN FORTA ,NU CREDETI CA A VENIT TIMPUL SA SE IA MASURI DURE CU SPAGARII DIN SPITALE.

  • Pe Ovidiu Mitu, Ana Haba și Tesloianu de ce nu-i sancționează nimeni pentru faptele de luare de mită, înșelăciune și incompetență profesională sau abuz în serviciu (cazul Antoniu Petriș) ???.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`