Prima pagină » International » Cină modestă servită liderilor mondiali la summitul G20. Ce a primit președintele Joe Biden

Cină modestă servită liderilor mondiali la summitul G20. Ce a primit președintele Joe Biden

10 sept. 2023, 17:40, 1 ,
în International

Gazdele indiene le-au oferit liderilor mondiali, sâmbătă, la finalul primei zile a summitului G20 de la New Delhi, o cină de gală pe bază de mei, un aliment esenţial pentru milioane de oameni din această ţară, relatează Reuters, conform news.ro.

Cina oferită de preşedintele indian a implicat trei feluri de mâncare vegetariană care a celebrat un „sezon de toamnă al abundenţei”, cu diferite tipuri de mei. De la chipsuri din frunze de mei la budincă, alimentul a fost servit la masa care i-a reunit pe liderii mondiali, între care preşedintele american Joe Biden, premierul britanic Rishi Sunak şi premierul japonez Fumio Kishida.

De altfel, premierul indian Narendra Modi, practicant de yoga şi vegetarian convins, le-a prezentat oaspeţilor virtuţile meiului.

Felul principal a fost o tartă servită cu ciuperci de pădure glazurate, chipsuri de mei şi orez roşu Kerala amestecat cu frunze de curry. Alături au fost Bakarkhani, o pâine plată dulce şi groasă, servită în general în bucătăria Mughlai, şi faimoasele „Pao” sau chifle moi din Mumbai.

Invitații au avut și prăjituri pe bază de mei.

Ca băuturi, pe masă au fost tradiţionala Kashmiri kahwa, specifică nordului ţării, alături de faimoasa cafea filtrată din sudul Indiei şi ceai Darjeeling.

Meiul a început să fie la modă ca o alternativă sănătoasă la grâu şi orez

Alimentul adorat în India

Meiul a început să fie la modă ca o alternativă sănătoasă la grâu şi orez după ce premierul indian Narendra Modi şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură au desemnat anul 2023 drept Anul internaţional al meiului. La începutul acestui an, această cereală considerată un superaliment, versatilă şi prietenoasă cu clima, a fost prezentă şi la dineul de stat de la Casa Albă oferit pentru prim-ministrul indian Narendra Modi.

Anterior dineului de gală, statele G20 adoptaseră o declaraţie de consens care a evitat să condamne Rusia pentru războiul din Ucraina, dar a cerut tuturor statelor să nu folosească forţa pentru a acapara teritorii. Meiul a fost, de asemenea, menţionat în declaraţia lor.

„Încurajăm eforturile de consolidare a cooperării în domeniul cercetării privind cerealele rezistente la schimbările climatice şi nutritive, cum ar fi meiul, quinoa, sorgul şi alte culturi tradiţionale, inclusiv orezul, grâul şi porumbul”, se arată în declaraţia finală a summitului G20.

Bugetul.ro
Colosul industriei românești trece la concedieri colective, după ce în 2024 a mărit salariile cu 40%. Sute de angajați sunt vizați de restructurare
redactia.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit un fotbalist de la FCSB. Echipa lui Becali a făcut anunțul trist
Bugetul.ro
Satul miliardarilor din România unde se trăiește ca-n Monte Carlo. Cei mai mulți dintre locuitorii de aici au averi impresionante și vile de milioane
a1.ro
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a luat bonusul
Playtech.ro
Ce nu au voie părinţii să ducă la şcoală de 1 şi 8 Martie. Este interzis să ofere aşa ceva profesoarelor sau învăţătoarelor
observatornews.ro
Rezultate LOTO 6/49 duminică 2 martie 2025, ora 18:50. Numerele câştigătoare la loto azi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Ninsori în toată țara, la început de martie. Drumarii au intervenit cu peste 100 de utilaje
SportpeSurse
CUTREMUR în Superliga! Jucătorul lui FCSB, de doar 19 ani, a murit!
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
Dailybusiness.ro
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
RomaniaTV
Se da a 13-a pensie, decizie oficială a Guvernului. Banii intră pe card de Paşte 2025
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Andreea Raicu, imagine BOMBĂ cu burtica de gravidă, la 47 de ani: Luna… a șasea
redactia.ro
Ce suspectează fiicele lui Gene Hackman că s-a întamplat în cazul morții marelui actor
ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 martie 2025
01 martie 2025