Un tânăr de 28 de ani, imobilizat într-un scaun cu rotile, și-a pierdut viața într-un accident cumplit produs în noaptea de miercuri spre joi, în parcarea spitalului de recuperare Auxologico President din Cordău, județul Bihor.
Potrivit anchetatorilor, mașina care l-a lovit era condusă de o femeie de 51 de ani din Satu Mare, care ar fi apăsat pedala de accelerație în locul celei de frână în timpul unei manevre de parcare. Victima, Norbi, originar din Aleșd, ajunsese anterior în scaun cu rotile în urma unui alt accident și venea la centrul de recuperare cu speranța unei vieți mai bune. Din nefericire, și-a găsit sfârșitul chiar pe aleea pietonală din curtea unității medicale.
Conform datelor poliției, tragedia s-a produs miercuri, 19 noiembrie, la ora 23.08. Șoferița, aflată la volanul unui BMW, încerca să își parcheze mașina în parcarea spitalului când, din eroare, a acționat accelerația, punând vehiculul brusc în mișcare. Autoturismul a pătruns pe aleea pietonală din partea dreaptă a clădirii și a lovit trei persoane aflate acolo.
Printre victime se aflau Norbi, în vârstă de 28 de ani, un tânăr de 18 ani din Hunedoara, ambii în scaune rulante, precum și o asistentă de 32 de ani din comuna Drăgești.
Impactul a fost devastator
Tânărul de 28 de ani a suferit răni incompatibile cu viața și a murit pe loc. Celălalt tânăr a fost rănit grav și transportat de urgență la spital, iar asistenta a suferit leziuni mai ușoare. Testul cu aparatul etilotest a arătat că șoferița nu consumase alcool.
Norbi se afla în scaun cu rotile după un accident care îi provocase un traumatism cervical. Anul trecut, comunitatea din Aleșd s-a mobilizat pentru a-l ajuta să strângă banii necesari tratamentelor de recuperare.
Potrivit informațiilor PresaSM, femeia de 51 de ani ar fi fost judecătoare, pensionată de la Tribunalul Satu Mare. Aceasta ar suferi de o boală gravă și s-ar afla sub tratament, aspecte care ar putea explica eroarea fatală de la volan. În seara accidentului, ea ar fi venit la centrul din Cordău pentru a-l interna pe soțul său, profesor universitar de drept, paralizat după o infecție severă.
Moartea lui Norbi a lovit crunt familia și comunitatea. Prieteni și apropiați continuau să strângă bani pentru tratamentele lui, în speranța că și-ar putea recăpăta măcar parțial mobilitatea.
„Ai plecat mult prea repede dintre noi. Vei rămâne veșnic în inima mea”, a scris soția lui pe rețelele sociale, copleșită de durere.
Mesaje de condoleanțe au venit din partea cunoscuților, care l-au descris ca pe un om bun, luptător, care nu s-a lăsat învins de destin până în ultima clipă.
Cercetările sunt derulate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Femeia aflată la volan este cercetată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Anchetatorii urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele tragediei care a curmat viața unui tânăr greu încercat și a lăsat în urmă o familie și o întreagă comunitate îndurerate, scrie presasm.ro.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2025/11/bun-12.jpg)
Vaca asta cu bmw trebuie sa ia inchisoare pe viata. 30 de ani pentru ca si a luat bmw si 50 de ani ca e vaca ordinara si proasta si mandra.