Prima pagină » Cancan » Cine este Cuza de la Noaptea Târziu? Iată care este numele său real

Cine este Cuza de la Noaptea Târziu? Iată care este numele său real

28 sept. 2021, 15:40,
în Cancan

Cuza de la Noaptea Târziu face echipă cu Emi la Asia Express 2021. El a devenit celebru, după ce a făcut furori cu parodiile muzicale de pe YouTube.

Concurent în sezonul actual al emisiunii Asia Express, Cuza s-a propulsat în domeniul muzical și de divertisment prin piesele parodie, care au amuzat milioane de oameni. El, alături de colegul său de formație, Emi, și-au luat inima în dinți și au decis să își testeze limitele în cel mai impresionant show al momentului.

Cuza de la Noaptea Târziu: Vârstă și nume real

Cuza, pe numele său real Iulian Adrian Popescu, are 30 de ani. I-a împlinit recent, pe data de 19 septembrie. S-a născut la Târgu Jiu și, deși a studiat Medicina, specialitatea Kinetoterapie, a ales o carieră în domeniul divertismentului. Înainte de Medicină, el a încercat să dea la SRI, dar a picat cu doar 30 de sutimi diferență, după care a încercat Facultatea de Drept, realizând rapid că nu prea i se potrivește. El, împreună cu Emi și Cucu, colegii săi de trupă, au reușit să strângă pe canalul lor de YouTube 1,8 milioane de urmăritori.

Trupa Noaptea Târziu a fost fondată în urmă cu 7 ani, fiind un pamflet. Cei trei băieți au creat parodii, în care au abordat fel și fel de stereotipuri sociale, printre care terminarea facultății, a liceului, dar și infidelitățile din cuplu. De asemenea, canalul are și o secțiune de vlogging, dar și mici scenete pline de umor.

Numele trupei a venit în perioada în care Cuza, Emi și Cucu erau studenți și filmau noaptea târziu.

În urmă cu mai mult timp, Cuza și Ramona Olaru au format un cuplu. Din motive necunoscute de public, cei doi au decis să se despartă și să meargă pe drumuri separate.

De unde provine porecla lui Cuza?

Cuza, solistul trupei Noaptea Târziu, a dezvăluit de unde provine porecla sa.

“Când eram în clasa a patra, am jucat într-o scenetă la serbarea școlii și am fost Cuza. Am avut o singură replică (râde), dar probabil atât de bine sau atât de prost am zis-o, că am rămas cu această poreclă”, spune unul dintre concurenții de la Asia Express 2021.

Cuza, înainte de plecarea în Asia Express 2021: „Sunt convins că îmi va fi greu, dar îmi voi crea nişte amintiri pentru o viaţă”

Înainte de a pleca în Asia Express alături de Emi, Cuza s-a arătat extrem entuziasmat de această experiență. El spus amuzat că, dacă se va înțelege cu Emi pe parcursul competiției, îl va cere de „prietenul meu cel mai bun”.

„Plecarea în Asia Express deja mi-a stârnit emoţii pe care nu credeam că sunt capabil să le simt sau că le am. Abia aştept să trăiesc experienţa asta pe pielea mea; sunt convins că îmi va fi greu, dar îmi voi crea nişte amintiri pentru o viaţă. Am decis să mergem în Asia ca să îmi testez prietenia cu Emi. Dacă ne înţelegem şi acolo, o să îl cer de prietenul meu cel mai bun!! Sper să stăm cât mai mult în concurs’, a declarat Cuza, despre plecarea la Asia Express.

Bugetul.ro
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității în procesele contra marilor bănci din România
redactia.ro
Iubita lui Rareș Ion rupe tăcerea. Acuzații grave la adresa lui Maru după ce tânărul de 20 de ani și-a pierdut viața
Bugetul.ro
Cutremur provocat de CEC Bank pe piața din România. Banca de stat numărul 1 din țară a decis să intre pe un teritoriu neexplorat, dar foarte dificil
a1.ro
Rețeta de cozonac a Annei Lesko. Vedeta le-a dezvăluit gospodinelor un secret despre timpul de dospire
Playtech.ro
Cum se păstrează corect anafura ca să nu mucegăiască. Ce trebuie să faci cu ea după ce o aduci de la biserică
observatornews.ro
Cine este pompierul înecat în lacul Siriu. Familia nu-şi poate explica tragedia, mai ales că tânărul fusese salvamar pentru o scurtă perioadă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Un desert uitat, din copilărie. Prăjitura care seducea
realitatea.net
Săptămâna Mare: Perioada cu cea mai mare încărcătură spirituală din an. Ce TREBUIE să faci în fiecare zi, pentru a fi ferit de boală și a avea parte de noroc
SportpeSurse
Neluțu Varga a demis antrenorul și conducerea de la CFR Cluj! S-au bătut în vestiarul ardelenilor
Playtech.ro
Ce se face cu anafura primită de Paște și cum trebuie păstrată corect în casă
Dailybusiness.ro
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
RomaniaTV
TRAGEDIE înainte de Paște! A murit Dragoș Cristescu! Mare om a fost!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Minivacanţă Paşte 2025. Compensaţii financiare pentru cei care lucrează de marea sărbătoare, amenzi uriaşe pentru angajatori
redactia.ro
Ce s-a descoperit la autopsia lui Rareș Ion. De ce a murit, de fapt, tânărul care era prieten cu Vlad Pascu
ego.ro
Camelia Mitoșeru, mesaj pentru femeile care NU gătesc de Paște! Așa ceva...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`