Cine este Denis, motociclistul de 29 de ani care și-a pierdut viața în Satu Mare! Tânărul era pasionat de motoare și lucra la un service auto. Accidentul rutier grav a avut loc sâmbătă, 3 octombrie 2026, pe centura de ocolire a municipiului Satu Mare. 3 vehicule, două autoturisme și o motocicletă, au fost implicate, iar motociclistul, un tânăr de 29 de ani, a murit. Denis lucrase la un important service auto din Satu Mare și era apreciat la locul de muncă.
Cine este Denis, motociclistul de 29 de ani care și-a pierdut viața în Satu Mare!
Denis este motociclistul de 29 de ani care și-a pierdut viața în Satu Mare, într-un accident cumplit. Un bărbat de 33 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi efectuat o manevră de depășire și ar fi intrat în impact cu motocicleta condusă de tânărul de 29 de ani, care circula din sens opus. În urma impactului devastator, motocicleta a fost proiectată într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 66 de ani. Denis, aflat pe motocicletă, a fost proiectat pe asfalt și a murit pe loc din cauza rănilor grave, notează presasm.ro.
,,La data de 3 octombrie a.c., la ora 18:08, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Varianta Ocolitoare a municipiului Satu Mare. Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat o manevră de depășire, moment în care ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Satu Mare, care circula din sens opus.
În urma impactului, motocicleta a fost proiectată într-un alt autoturism, condus de un bărbat, de 66 de ani, din municipiul Satu Mare. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, bărbatul de 29 de ani a decedat. De asemenea, în urma impactului, un bărbat de 26 de ani, din localitatea Supuru de Jos, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 33 de ani, a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul bărbatului de 33 de ani, aparatul a indicat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.”
Motocicleta a luat foc după impact
Impactul a fost extrem de violent, iar în urma coliziunii motocicleta a luat foc. Denis nu a mai avut șanse de supraviețuire. Vestea că Denis a murit a vent ca un șoc pentru familie și prieteni. Denis lucra la un important service auto din Satu Mare și era apreciat la locul său de muncă. Tânărul era pasionat de motoare, în special de autoturism și motociclete.
Denis avea doar 29 de ani și circula regulamentar cu motocicleta atunci când viața i-a fost curmată într-o secundă. Tânărul este victima accidentului cumplit produs pe Varianta Ocolitoare a municipiului Satu Mare, după ce un șofer băut ar fi intrat într-o depășire și a ajuns pe sensul său de mers precizează obiectiv-sm.ro. Motocicleta a fost proiectată ulterior într-un alt autoturism, condus de un sătmărean de 66 de ani, și a luat foc. Pentru Denis nu s-a mai putut face nimic. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului l-au găsit fără semne vitale.