Fosta jurnalistă Emanuela Schweninger a anunțat, luni, pe o rețea socială, că, începând din luna decembrie 2021, a devenit consiliera ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.
”Luna asta s-ar fi împlinit zece ani de când spun povești pe care le aflu. Au fost aproape zece ani pe care nu-i măsor în zile. Ci în mii de oameni pe care i-am întâlnit și care și-au deschis sufletele în fața mea și au acceptat să împărtășesc frânturi din viețile lor cu milioane de telespectatori. În interviuri luate medicilor care au luptat pentru pacienții lor și au avut curajul să spună adevărul. În telefoane în care mi s-au spus informații prețioase. În subiecte care s-au transformat apoi în știri preluate de restul presei. În întrebări incomode adresate. Sau simple. Dar care au dat Știrea! În echipele din redacție și de pe teren. Și în lacrimi de durere pentru bolnavii care au fost nevoiți să treacă prin situații greu de imaginat. Și care uneori au produs schimbarea.
Doamne, ce ani minunați! Câți copii am avut privilegiul să țin în brațe deși nu erau ai mei. De fiecare dată când deschideam ușa unui salon și vedeam micuții venind spre mine simțeam că ce fac eu nu e doar o profesie. Am fost martor la adevărate miracole și am văzut cum efectiv Dumnezeu lucrează prin mâinile medicilor astfel încât viața să continue când nu mai e nicio speranță. Un privilegiu! Asta a însemnat pentru mine să fiu reporter care se ocupă de Sănătate! De două săptămâni sunt consiliera Ministrului Sănătății. Și sunt sigură că și de data asta voi da ce e mai bun din mine!”, a scris Emanuela Schweninger pe Facebook.