Prima pagină » Actualitate » Cine sunt pensionarii care vor primi 500 lei în plus până la finalul anului

Cine sunt pensionarii care vor primi 500 lei în plus până la finalul anului

14 sept. 2026, 10:32,
Bogdan TROFIN în Actualitate

Sunt pensionari care vor primi 500 lei în plus până la finalul anului. Este vorba despre cei cu venituri lunare cumulate de cel mult 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar acordat de stat. Plata, cuprinsă între 300 și 500 de lei, va fi făcută din oficiu, fără depunerea unei cereri. Prima parte a sprijinului a fost achitată în luna mai, iar încadrarea pentru următoarea etapă se stabilește în funcție de drepturile aferente lunii noiembrie.

Cine sunt pensionarii care vor primi 500 lei în plus până la finalul anului

Măsura este reglementată prin Ordonanța de urgență nr. 23/2026 și se adresează pensionarilor din sistemul public, precum și celor din sistemul pensiilor militare de stat, aflați în evidența caselor teritoriale sau sectoriale de pensii. Condiția principală este ca veniturile lunare cumulate ale aceleiași persoane să nu depășească 3.000 de lei.

Valoarea totală acordată pe parcursul anului diferă în funcție de nivelul încasărilor. Persoanele cu până la 1.500 de lei inclusiv beneficiază de 1.000 de lei, cele ale căror venituri sunt cuprinse între 1.501 și 2.000 de lei primesc 800 de lei, iar pentru intervalul 2.001 lei – 3.000 de lei este prevăzută suma de 600 de lei.

Potrivit actului normativ, ajutorul „se plătește în două tranșe egale, în lunile mai 2026, respectiv decembrie 2026”. Prima etapă s-a încheiat în primăvară, urmând ca restul banilor să fie acordat la sfârșitul anului.

Câți bani primesc pensionarii în decembrie

A doua tranșă este de 500 de lei pentru beneficiarii ale căror venituri se încadrează în plafonul de până la 1.500 de lei. Cei care au între 1.501 și 2.000 de lei vor încasa 400 de lei, iar persoanelor din categoria 2.001-3.000 de lei le revin 300 de lei.

Sumele vor fi achitate de casele teritoriale și sectoriale de pensii, din oficiu. Prin urmare, persoanele eligibile nu trebuie să depună cereri sau alte documente pentru a primi banii.

Sprijinul este suportat de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.

Ce venituri sunt luate în calcul pentru plata din decembrie

Încadrarea nu se face numai în funcție de o singură pensie, în cazul persoanelor care încasează drepturi din mai multe sisteme. Ordonanța stabilește că sunt cumulate veniturile din sistemul public, cele provenite din pensiile militare de stat și indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza OUG nr. 6/2009.

Pentru tranșa din mai au fost luate în calcul drepturile din luna aprilie 2026. În cazul plății programate în decembrie, eligibilitatea se stabilește potrivit veniturilor aferente lunii noiembrie. Astfel, situația fiecărui beneficiar este analizată din nou pentru a se verifica încadrarea în unul dintre cele trei praguri prevăzute de lege.

În cazul pensionarilor care în luna aprilie 2026, respectiv luna noiembrie, încasează diferențe de drepturi bănești, cuvenite și neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii aprilie 2026, respectiv noiembrie 2026, la determinarea plafonului nu se iau în considerare aceste drepturi.

Pentru pensiile de urmaș, ajutorul financiar revine fiecărui urmaș în parte. Cuantumul se stabilește prin raportare la veniturile care îi revin persoanei respective și la limitele prevăzute de OUG nr. 23/2026. Banii sunt acordați integral și atunci când drepturile plătite pentru luna de referință sunt aferente numai unei fracțiuni de lună. Această prevedere se aplică ambelor tranșe stabilite pentru 2026.

Astfel, sunt pensionari care vor primi 500 lei în plus până la finalul anului. Este vorba despre cei cu venituri lunare cumulate de cel mult 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar acordat de stat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”
George Simion a reacționat după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de procurorii DIICOT, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro. George Simion a transmis luni dimineață un mesaj pe rețelele sociale după ce Călin Georgescu a fost oprit în trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde […]
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 septembrie 2026
21 septembrie 2026