Prima pagină » Actualitate » Ciprian Ciucu, prezent la priveghiul lui Mircea Lucescu cu o coroană specială. Mesajul transmis de primarul Capitalei

Ciprian Ciucu, prezent la priveghiul lui Mircea Lucescu cu o coroană specială. Mesajul transmis de primarul Capitalei

10 apr. 2026, 10:56,
Redacția BZI în Actualitate

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost prezent la Arena Națională pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu, unde a venit cu o coroană de flori inedită, în formă de minge de fotbal așezată pe gazon.

Coroană specială adusă de primarul Ciprian Ciucu la priveghiul lui Mircea Lucescu

Ciprian Ciucu a ajuns la catafalcul lui Mircea Lucescu ieri, 9 aprilie 2026, în jurul orei 13:10, moment în care a depus o coroană de flori cu totul specială, realizată sub forma unei mingi de fotbal sprijinite pe o bucată de gazon.

Edilul a trecut pe la sicriul fostului selecționer, a păstrat un moment de reculegere și a transmis condoleanțe familiei. Ulterior, acesta a avut o scurtă discuție cu Răzvan Lucescu, fiul antrenorului, aflat la ceremonie alături de familie și apropiați.

După momentul de la catafalc, Ciprian Ciucu a vorbit despre importanța lui Mircea Lucescu în fotbalul românesc și despre impactul pe care acesta l-a avut asupra generațiilor de jucători și antrenori.

„Condoleanțe familiei și Dumnezeu să-l odihnească. Am avut ocazia să-l cunosc, un om mare, formator de generații, care și-a pus amprenta asupra fotbalului românesc. Două cluburi importante din București, Rapid și Dinamo, sunt indisolubil legate de numele lui”, a declarat Ciprian Ciucu.

Edilul a subliniat ulterior că momentul este unul dedicat exclusiv familiei și apropiaților, nu publicului sau declarațiilor politice.

„E un moment pentru familie, nu pentru noi. Îmi pare rău! Condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească”, a adăugat acesta.

Mii de oameni i-au adus un omagiu lui Mircea Lucescu

Prezența lui Ciprian Ciucu se înscrie în seria numeroaselor momente de omagiu aduse lui Mircea Lucescu la Arena Națională, unde mii de oameni au trecut în ultimele zile pentru a-și lua rămas bun de la fostul mare antrenor.

La ceremonie au fost prezente numeroase personalități din sport și viața publică, inclusiv reprezentanți ai cluburilor importante din România, foști mari jucători, oficiali ai Federației Române de Fotbal, dar și oameni politici.

Sicriul a fost depus pe stadion timp de două zile, perioadă în care publicul a avut acces pentru a-i aduce un ultim omagiu. În ziua înmormântării, însă, accesul a fost restricționat, ceremonia fiind dedicată exclusiv familiei și cercului restrâns de apropiați.

După slujba religioasă de la Biserica Sfântul Elefterie, cortegiul funerar urmează să se îndrepte către Cimitirul Bellu, unde va avea loc înhumarea în cadrul unei ceremonii cu onoruri militare.

Vă aducem aminte că Mircea Lucescu a murit, marţi, 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani. El a condus ultimul său meci în 26 martie 2026, când naţionala României a fost învinsă de Turcia în barajul pentru Cupa Mondială. El şi-a dedicat peste 60 de ani fotbalului, fiind unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi antrenori din lume.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 iunie 2026
28 iunie 2026