Începând cu 12 iunie 2025, ora 20:00, și până pe 13 iunie 2025, ora 04:00, circulația rutieră va fi complet întreruptă pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse, din cauza unor lucrări urgente de reparație efectuate de partea bulgară. În intervalul menționat, toate tipurile de vehicule vor avea interdicție totală de trecere în ambele sensuri – atât din România către Bulgaria, cât și invers.
Decizia autorităților bulgare vine ca urmare a necesității de a evita vibrațiile în timpul reparațiilor, care sunt considerate critice pentru siguranța și funcționarea corespunzătoare a podului.
Atenție, șoferi! Circulație oprită complet pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse
Potrivit datelor comunicate de Prefectura Giurgiu, între 1 ianuarie și 31 mai 2025, peste 587.000 de vehicule au traversat Podul Prieteniei din Bulgaria în România. Dintre acestea, aproape 200.000 au fost camioane. Creșterea traficului este pusă pe seama aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru de la începutul acestui an, care a accelerat și fluidizat traversarea frontierei.
În ciuda lucrărilor deja în desfășurare pe partea bulgară, numărul de vehicule a crescut semnificativ, în special în cazul autoturismelor – cu peste 76.000 față de aceeași perioadă din 2024.
„Autorităţile bulgare informează că Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis complet circulaţiei în perioada 12.06.2025 (ora 20.00) – 13.06.2025 (ora 04.00), în vederea executării în regim de urgenţă a unor lucrări de reparații pe partea bulgară. Astfel, va fi interzisă trecerea pe Pod a tuturor tipurilor de vehicule în ambele direcții – din Republica Bulgaria către România și din România către Republica Bulgaria – în perioada menționată mai sus. Această măsură este necesară pentru a fi evitată producerea de vibrații în timpul procesului de reparaţie.
Totodată, autorităţile bulgare aduc la cunoştinţă faptul că în perioada 01.01.2025 – 31.05.2025 numărul total de vehicule care a traversat Podul „Prieteniei” din Republica Bulgaria în România a fost de 587.438, dintre care 199.571 camioane, cifra fiind în creştere cu aproximativ 90.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024. Cea mai mare creştere a fost înregistrată la autovehicule – 76.000. Această creştere se datorează intrării ambelor ţări în spaţiul Schengen pe cale terestră la data de 01 ianuarie 2025, care a oferit posibilitatea traversării mult mai rapide a frontierei, deşi Podul „Prieteniei” Giurgiu – Ruse se află în plin proces de reparaţie, pe partea bulgară”, a transmis Prefectura Giurgiu.
Rute alternative
Pentru a evita blocajele și întârzierile, Poliția de Frontieră Română recomandă șoferilor să planifice din timp traseele și să folosească puncte de frontieră alternative, în funcție de regiune:
- Dolj: Calafat, Bechet
- Teleorman: Zimnicea, Turnu Măgurele
- Călărași: Punctul de frontieră Călărași
- Constanța: Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița, Dobromir
Totodată, șoferii sunt încurajați să folosească aplicația „Trafic Online” a Poliției de Frontieră, care oferă informații în timp real privind timpii de așteptare și gradul de aglomerare în punctele de trecere.
Atenție: lucrările la Podul Prieteniei continuă și în afara intervalului de închidere totală, traficul desfășurându-se pe o singură bandă, alternativ, ceea ce generează în continuare întârzieri și cozi semnificative.
Vă aducem aminte că taxa de trecere a podului Giurgiu-Ruse (Podul Prieteniei) pentru autoturisme cu 8+1 locuri este de 2 euro. Pentru autoutilitarele până la 3,5 tone taxa este de 6 euro, iar pentru autovehicule de transport persoane cu 9-23 locuri sau cele peste 3,5 t și sub 7,5 t, taxa este de 12 euro.