Claudiu Târziu, europarlamentar și președintele Consiliului Național de Conducere al partidului Alianța pentru Unirea Românilor, a subliniat că drumul Republicii Moldova către Uniunea Europeană trebuie să treacă prin reunificarea cu România. Acesta a subliniat avantajele unice pe care le-ar aduce acest parcurs, cum ar fi accesul la o bibliografie legislativă și administrativă testată deja de România, dar și sprijinul constant al țării noastre în crize economice și în modernizarea Moldovei.
Târziu a reafirmat angajamentul României de a susține Moldova în procesul de modernizare și democratizare.
„Moldova în UE? Drumul corect trece prin România!
– Un avantaj unic – accesul la o bibliografie legislativă și administrativă completă, testată deja de România.
– Un partener strategic – România, care a fost mereu alături de frații noștri de peste Prut, rezolvând rapid crizele economice și susținând modernizarea.
România a trecut printr-un proces complicat de aderare la UE, cu greșeli care încă ne costă. Moldova trebuie să învețe din aceste experiențe și să evite capcanele care i-ar putea afecta viitorul.
Parcursul firesc al Republicii Moldova spre Uniunea Europeană este reunificarea cu România. Până atunci, vom continua să sprijinim sincer și necondiționat modernizarea și democratizarea de la Chișinău!”, a transmis Claudiu Târziu, europarlamentar și președinte CNC al AUR.
Să nu se bazeze 100% nimeni pe nimeni că dacă vor dușmanii își întind tentaculele și pășesc peste granițe…
Indicat să nu fie stârniți prin tot felul de acuze, ci mai tacit să fii atent la reacția lor…