Prima pagină » Actualitate » Cluj Napoca a intrat în scenariul roşu. Mai multe unităţi de învăţământ au trecut în online
Cluj Napoca a intrat în scenariul roşu. Mai multe unităţi de învăţământ au trecut în online

Cluj Napoca a intrat în scenariul roşu. Mai multe unităţi de învăţământ au trecut în online

11 ian. 2022, 10:26,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Cluj-Napoca este primul oraș din România unde rata de incidenta de coronavirus a trecut de 3 cazuri la mia de locuitori. Județul Cluj a intrat oficial în scenariul roșu în valul cinci al pandemiei, iar municipiul a trecut de incidența de 5 la mie.

În acest context, unitățile de învățământ unde gradul de vaccinare anti-Covid-19 în rândul angajaților este mai mic de 60 la sută au trecut în online.

Cinci scoli din Cluj Napoca au intrat în online, după ce judeţul a intrat în scenariul roşu

Astfel, de astăzi, 11 ianuarie 2022, în Cluj Napoca nu mai puţin de cinci unități de învățământ au trecut la orele online deoarece sunt vaccinați sub 60% dintre cadrele didactice.

Mai mult decât atât, în oraș au intrat în vigoare noile restricții impuse pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus. Restaurantele vor primi clienții doar la 30 la sută din capacitate. Spectacolele vor fi, de asemenea, cu doar 30% din locurile din sală ocupate.

Măștile de protecţie chirurgicale sau de tip FFP2 sunt obligatorii în toate spaţiile.

Când se închis şcolile? Ministrul Sorin Cîmpeanu a făcut anunţul

Ministrul Educaţiei, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, a transmis momentul în care se închid şcolile în valul 5 COVID-19.

„Școlile unde procentul profesorilor vaccinați este sub 60%, iar incidența din localitate este peste 3% vor trece în online”, a anunţat ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu.

Vineri va fi anunțată lista școlilor unde de săptămâna viitoare elevii nu vor mai veni fizic la şcoală. Mai exact, vorbim de acele unități de învățământ care în ziua de vineri vor declara o rată de vaccinare mai mică de 60%.

În altă ordine de idei, vorbim de aceleași unități de învățământ care vor funcționa în localități unde rata de incidență depășește 3 cazuri la mia de locuitori.

Aici se încadrează 30 de unități de învățământ din judeţul Ilfov şi aproape 60 de unități de învățământ din București. Pentru moment, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că la nivel naţional doar 2.000 de învățământ au rata de vaccinare de 100%.

„Avem 14.000 unde rata de vaccinare este de peste 60%. Dar există circa 3.000 de unități de învățământ în care rata de vaccinare este în continuare sub 60%, după ultimele raportări. Este suficient ca o singură persoană, angajat al acelei şcoli să se vaccineze pentru a depăși acel prag de 60%. Dacă în ziua de luni cu raportate la ziua de vineri nu va fi depășită rata de vaccinare de 60% şi localitatea respectivă are o incidență de sub 3% din păcate în acea şcoală cursurile vor începe în online”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.

De asemenea, ministrul Educației a făcut declarații despre abandonul școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`