Actualitate

Codrin Ștefănescu, APP România în emisiunea BZI LIVE: „Ăștia care au făcut miting și se cred suveraniști, care au avut în spate nişte „băieți din sistem” și-au votat mărirea salariilor și au închis mine!” – VIDEO

Publicat: 04 oct. 2022
Codrin Ștefănescu APP România în emisiunea BZI LIVE Ăștia care au făcut miting și se cred suveraniști care au avut în spate nişte băieți din sistem și-au votat mărirea salariilor și au închis mine - VIDEO
Politicianul susţine că în spatele grupurilor care au protestat se află nişte „băieţi din sistem”

În Studioul BZI LIVE a fost programată o nouă ediţie de impact şi interes pentru români. Codrin Ştefănescu, secretarul general al APP, a discutat astăzi, 4 octombrie 2022, despre mitingul care a avut loc în Bucureşti.

Politicianul susţine că în spatele grupurilor care au protestat se află nişte „băieţi din sistem”.

Codrin Ştefănescu, despre mitingul din Bucureşti

Secretarul general al partidului Alianţa Pentru Patrie a menţionat ca cele trei grupuri care au organizat protestul din Bucureşti nu au transmis niciun mesaj coerent, însă nu s-a alăturat absolut niciun român. Cetăţenii nu au ieşit în stradă pentru că au văzut că în România protestezi degeaba.

„Asta este România reală care vă spun acum. Este coordonata din afara ţării, mai ales după circul de duminică cu aşa zisul protest, unde nu a participat nimeni. Toţi bănuiau că în spate se aflau nişte băieţi din sistem. S-au bătut şi au făcut scandal, nu au transmis un mesaj coerent. Ăștia care au făcut miting și se cred suveranisti, care au avut în spate nişte „băieți din sistem” și-au votat mărirea salariilor și au închis mine. Sistemul a râs din nou că a mai închis un gard. Anul ăsta în faţa guvernului au manifestat zeci de mii de oameni în mod organizat.

Toţi au venit cu tobe, steaguri, hartii scrise cu punctaj unde nu se aplica legea, unde se întârzie. Guvernul nu a primit pe nimeni pentru a purta un dialog. Guvernul este crud, cinic şi nu băgă în seamă pe nimeni. Nu au nicio treabă cu poporul român. Săptămâna trecută au pregătit un miting unde au participat trei grupări cu trei mesaje diferite. 76 la sută din primarii din România au anunţat că vor închide şcolile şi vor face cursurile online că nu au bani. Dacă protestezi în România protestezi de pomană”, a spus Codrin Ştefănescu la BZI LIVE.

Codrin Ștefănescu: „Românii s-au săturat de circ, foame și sărăcie”

Codrin Ștefănescu, secretarul general al Alianței Pentru Patrie, a ținut să adauge că românii s-au săturat de circul făcut de politicieni, de foame, frig și sărăcie.

„Românii s-au săturat de circ, foame, frig, sărăcie și umilințe după umilințe. Este tot mai clar că românii nu întrevăd prea curând o cale de ieșire din criza în care ne aflăm cu toții. Au început să-și piardă speranța și s-a instalat un periculos și general sentiment de blazare. „Protestul” din 2 octombrie era o formă prin care Coaliției de Guvernare i se putea atrage atenția, în modul cel mai serios cu putință, că lucrurile merg într-o direcție total greșită. Anul acesta au protestat absolut toți: sindicate și marile confederații sindicale, asociații profesionale, organizațiile patronale, pensionarii. Guvernul i-a sfidat pe toți, cu mult cinism și printr-o atitudine clar antiromânească. Nu a dialogat cu nimeni și nu a rezolvat nicio problemă din cele ridicate de protestatari”, a mai adăugat politicianul.

Codrin Ștefănescu afirmă că Alianța Pentru Patrie va continua să ducă lupta pe bune și la baionetă cu actuala Coaliție, căreia i-a dovedit, în ultima perioadă, că nu sunt nici ridicoli și nici penibili în tot ceea ce întreprindem.




Adauga un comentariu