Prima pagină » Local » Colectivul Spitalului „Sf. Spiridon” Iași, mesaj de condoleanțe după moartea prof. dr. Ovidiu Alexa, șeful Secției de Ortopedie

Colectivul Spitalului „Sf. Spiridon” Iași, mesaj de condoleanțe după moartea prof. dr. Ovidiu Alexa, șeful Secției de Ortopedie

01 aug. 2025, 14:15,
Redacția BZI în Local

Prof. dr. Ovidiu Alexa, șeful Secției Ortopedie-Traumatologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași, a decedat la vârsta de 66 de ani. Era cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, unde preda din anul 2014, și doctor în Medicină, cu specializare în ortopedie. A condus clinica din 2007 și a fost membru activ în organizații profesionale de profil. Moartea sa a survenit în județul Suceava, unde se afla în concediu, cu câteva luni înainte de pensionare.

În contextul acestei pierderi, colectivul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași a transmis un mesaj de condoleanțe, evocând profesionalismul, activitatea științifică și rolul decisiv al profesorului Alexa în dezvoltarea ortopediei ieșene.

„Cu profundă tristețe și sincere regrete, întregul colectiv al Spitalului „Sf Spiridon” Iași își exprimă durerea pierderii neașteptate a „Omului” de mare valoare profesională și umană – prof. univ. dr. Ovidiu Alexa – cel care a condus clinica de Ortopedie-Traumatologie – cu deosebită competentă, făcând mai ușoară tranziția clinicii de la Spitalul de Urgențe „Sf. Ioan” către spitalul nostru, în cadrul proiectului de comasare din 2010.

Cu o bogată activitate științifică, făcând parte din diferite comitete de organizare a unor conferințe și congrese naționale și internaționale, fiind autor a numeroase articole în reviste de specialitate și al unor manuale pentru studenți, din 2014, dl profesor a fost abilitat pentru conducere de doctorat, fiind șeful Clinicii de Ortopedie din 2007, iar din 2017 a fost desemnat șeful disciplinei de Ortopedie-Traumatologie – din cadrul UMF Grigore T. Popa Iași.

Toți cei care l-am cunoscut – colegi, pacienți, prieteni – îl vom avea în amintirile și rugăciunile noastre, ca pe un mentor de excepție, medic devotat, prieten de onoare.
Suntem alături de familie în această grea și inconsolabilă pierdere!

Dumnezeu să-L odihnească în pace!”, a transmis Prof dr Diana Cimpoesu, purtător de cuvânt Spitalul Sf. Spiridon Iaşi.

Citește și: Doliu în lumea medicală din Iași! A murit prof. dr. Ovidiu Alexa, șef de secție la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași. Se afla la casa sa de vacanță

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 august 2026
15 august 2026