Local

Comanda de la Mamma Mia iar tot profitul va fi donat! Restaurantul a donat deja zeci de mii de lei

Publicat: 18 mart. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Comanda de la Mamma Mia iar tot profitul va fi donat Restaurantul a donat deja zeci de mii de lei

Sprijin pentru ajutorul cetățenilor Mamma Mia a decis să fie alături de medicii și întreg personalul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, eroi aflați în prima linie în lupta cu acest virus.

„Pe lângă mulțumiri, respect și recunoștință pentru tot ce fac pentru noi în această perioadă, Mamma Mia a decis să doneze 20.000 lei spitalului. Ne-am fi dorit să le putem lua oboseala cu mâinile noastre, să le putem alina dorul de familiile care îi așteaptă acasă, dar tot ce putem face este să îi sprijinim și să le demonstrăm că suntem alături de ei în efortul de a ne face sănătoși. Și pentru că știm că e nevoie de mai mult, Mamma Mia va dona întreg profitul firmei din următoarea perioadă către spital, așa că, dragi clienți, avem nevoie ca împreună cu voi să fim alături de ei, eroii noștri. Personalul care efectuează livrările este pregătit şi echipat corespunzător. Doar în acest fel îi putem proteja pe cei din jurul nostru. Livratorii Mamma Mia poarta măşti şi mănuşi.”, au mai spus oficialii Mamma Mia Iași

 

De peste 17 ani, pizzeria Mamma Mia din Iași se bucură de aprecierea, sprijinul și dragostea comunității ieșene. Compania și-a răspândit încrederea prin servicii și produse sigure și calitative, dar și prin contribuții la dezvoltarea și bunăstarea comunității. Nu de puține ori, Mamma Mia a ales să finanțeze și chiar să se implice în multe campanii, care au adus multe zâmbete și energie, dar mai ales credința că împreună putem ridica o comunitate puternică.

„Datorăm tot ce am devenit viziunii unui om și vouă tuturor, pentru faptul că ați avut încredere în noi și ne-ați ales să facem parte din această mare comunitate”, au precizat reprezentanții Mamma Mia Iași.

 

Adauga un comentariu