Prima pagină » National » Comisia Europeană a dat undă verde revitalizării industriei României! Două teme importante au fost agreate. Ce spune ministrul Finanţelor
Comisia Europeană a dat undă verde revitalizării industriei României! Două teme importante au fost agreate. Ce spune ministrul Finanţelor

Comisia Europeană a dat undă verde revitalizării industriei României! Două teme importante au fost agreate. Ce spune ministrul Finanţelor

11 dec. 2024, 23:01,
Redacția BZI în National

Comisia Europeană a dat undă verde revitalizării industriei României! Două teme importante au fost agreate cu reprezentanţii Comisiei Europene: aprobarea schemei de ajutor pentru decarbonizarea proceselor de producţie industrială şi capitalizarea EximBank şi CEC Bank, a anunţat, miercuri seara, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Două teme importante, agreate cu reprezentanţii Comisiei Europene.

1. Revitalizarea industriei româneşti intră în linie dreaptă. Împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene, am pus la punct ultimele detalii pentru aprobarea schemei de ajutor de stat pentru decarbonizarea proceselor de producţie industrială, iniţiativă din cadrul programului „România Produce”.(…)

2. Tot astăzi, am pus pe agenda discuţiilor şi capitalizarea EximBank şi CEC Bank, în condiţii de piaţă, pentru a le consolida capacitatea să sprijine proiectele strategice ale companiilor româneşti”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

„Comisia Europeană a mai autorizat astfel de scheme în Italia şi Cehia”

Acesta a subliniat că, în ceea ce priveşte prima temă, autorităţile române şi-au asumat să susţină producătorii din industria metalurgică şi din industria chimică, piloni ai producţiei industriale din România, aceştia confruntându-se cu provocări majore: consumul mare de energie şi nevoia urgentă de modernizare pentru a rămâne competitive.

„Comisia Europeană a mai autorizat astfel de scheme în Italia şi Cehia, care s-au dovedit de mare succes. Cu un buget de 5 miliarde de lei vrem să oferim sprijin financiar direct pentru electrificarea proceselor de producţie, utilizarea hidrogenului verde şi reducerea consumului de energie. Este o măsură practică, dar şi una de viziune. Fără acest sprijin, riscăm să pierdem investiţii şi să vedem cum alte ţări îşi transformă economiile. Mulţumesc partenerilor din echipa DG Competition pentru deschiderea cu care au primit această propunere”, a explicat Boloş.

În ceea ce priveşte capitalizarea celor două bănci, ministrul Finanţelor a precizat că „este un obiectiv important pentru noi să stimulăm competitivitatea firmelor româneşti pe pieţele internaţionale şi să încurajăm investiţiile în sectoarele cu potenţial de creştere”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe
Casa Albă ar fi cerut limitarea sistemului satelitar Starshield folosit de armata ucraineană, potrivit unei investigații Reuters. Măsura a afectat utilizarea dronelor și comunicațiile militare, pe fondul tensiunilor dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski. Potrivit Reuters, doi oficiali americani și un oficial occidental informați despre situație au declarat că responsabilii Departamentului Apărării al Statelor Unite […]
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
17 octombrie 2026
17 octombrie 2026