Prima pagină » National » Compania de stat unde se acordă „spor de femeie” inclusiv bărbaților: „Câteva mii bune de lei pe lună”
Compania de stat unde se acordă „spor de femeie” inclusiv bărbaților: „Câteva mii bune de lei pe lună”

Compania de stat unde se acordă „spor de femeie” inclusiv bărbaților: „Câteva mii bune de lei pe lună”

10 iul. 2025, 20:01,
Redacția BZI în Bzi.ro

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat joi, la Antena3 CNN, că a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), o companie aflată în subordinea ministerului, după ce a descoperit practici controversate legate de sistemul de recompensare a conducerii. Printre acestea se numără acordarea unui „spor de femeie” membrilor Consiliului de Administrație, inclusiv bărbaților, cu condiția ca în board să existe cel puțin o femeie.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dezvăluit că a aflat recent de SAPE, mai exact săptămâna trecută. Acesta fost uluit să citească indicatorii de performanță pe baza cărora încasează sporuri: angajații să facă cursuri de formare profesională în timpul anului, iar în board-ul de conducere al companiei să fie și o femeie. „Sporul de femeie” aducea un plus de 10% la indemnizație.

Câteva mii bune de lei pe lună

„Sporul de femeie” aducea un plus de 10% la indemnizație.

„Eram săptămâna trecută la birou, la final de program, pe la opt seara, și semnam mapa și am avut curiozitatea să văd care sunt acei indicatori de performanță, pentru că nu sunt de acord să promovez acte care nu sunt foarte bine verificate înainte. Și când am văzut că își ating indicatorii de performanță cei din Consiliul de Administrație, dacă cei din companie fac cursuri de formare profesională în timpul anului și pot să demonstreze asta, și dacă e o femeie în bordul de conducere al companiei și automat ei o să-și încaseze sumele aferente, nu știu care e exact indemnizația, dar câteva mii bune de lei pe lună”.

Despre ce face această companie, Ivan a declarat: „E o companie care am descoperit-o și eu acum, când am ajuns acolo. Ideea principală a acelei companii este una deșteaptă, dar modul în care a fost optimizată, cred că mai lasă de dorit. Concret, v-am spus și înainte de emisiune, cum văd eu lucrurile la acea companie, e un lucru foarte simplu, gestionează un fond de aproximativ 100 milioane de euro pentru investiții în energie, care pot să fie folosiți mai departe pentru a investi punctual împreună cu băncile în proiecte foarte mari de energie”.

Acesta a mai adăugat: „Acum sunt nemulțumit de modul în care arată, prin urmare, am trimis corpul de control la compania SAPE pentru a primi un raport oficial referitor la activitatea de acolo și la capacitatea managerială a celor care conduc această companie”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026