Prima pagină » Eveniment-Social » Competiție inedită de scurte videoclipuri organizată de Centrul de Studii Europene al UAIC
Competiție inedită de scurte videoclipuri organizată de Centrul de Studii Europene al UAIC

Competiție inedită de scurte videoclipuri organizată de Centrul de Studii Europene al UAIC

03 iun. 2021, 17:42,
în Eveniment-Social

Centrul de Studii Europene, din cadrul Facultății de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, organizează, în perioada iunie-iulie 2021, o competiție inedită de videoclipuri scurte, cu premii atractive, adresată studenților (atât celor înscriși în programe universitare de licență, cât și la master). Evenimentul se desfășoară on-line, la organizarea sa participând universități și ONG-uri din Polonia, Ungaria, Belarus, Republica Moldova, Ucraina și România.

Concursul este o invitație adresată tuturor celor care îndrăgesc creațiile audiovizuale și doresc să-și exprime prin acest mediu gândurile, ideile, speranțele despre prietenie, toleranță și cooperare în Uniunea Europeană.

Competiția este organizată în cadrul proiectului ENACTED Network, European Union and its neighbourhood. Network for enhancing EU’s actorness in the eastern borderlands.

Eligibilitate: studenți înmatriculați la Universități din Polonia, Ungaria, Belarus, Republica Moldova, Ucraina și România, în ciclurile de licență sau master, indiferent de specializare.

Tematică: Participanții sunt invitați să înscrie clipuri video (cu durata între 2 și 3 minute), pe teme ca: valoarea prieteniei dintre oameni și dintre vecinii UE, „unitate in diversitate”, puterea toleranței și înțelegerea diversității culturale, valoarea cooperării în consolidarea păcii în UE și democrația și spiritul civic în UE.

Premii: Aur – 350 EUR, Argint – 250 EUR, Bronz – 200 EUR, Cel mai creativ – 100 EUR, Cel mai bun mesaj -100 EUR, de popularitate 200 și 100 EUR.

Termen limită: 20 iunie 2021.

Mai multe informații despre competiție pot fi consultate accesând adresa http://enacted.uaic.ro/contest.htm

Implementat în perioada 2017-2021 cu cofinanțarea Comisiei Europeane, ENACTED este un proiect Jean Monnet de rețea, având ca obiectiv principal promovarea conceptului de „rețea academică deschisă” în zonele frontierei de est a UE, prin integrarea în activitățile sale a partenerilor academici și non-academici din țări situate de ambele părți ale granițelor estice.

Centrul de Studii Europene (CSE) este Departament interdisciplinar în cadrul Facultății de Drept (economie, drept, istorie, științe politice și administrative, geografie, altele) și organizează programe de educație, cercetare, formare profesională și de documentare/informare in domenii asociate studiilor europene și dezvoltării regionale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Trecutul întunecat al iubitului Valentinei, Vlad Băltățeanu, principalul suspect în cazul crimei. Ce au descoperit anchetatorii
Vlad Băltățeanu, iubitul Valentinei Tănăsie, a fost arestat în lipsă pentru omor. Anchetatorii au găsit urme ce par a fi de sânge în locuință. Ancheta privind moartea Valentinei Ioana Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză care plutea pe râul Olt, a intrat într-o nouă etapă după ce Tribunalul Vâlcea a emis un mandat de arestare preventivă […]
Trecutul întunecat al iubitului Valentinei, Vlad Băltățeanu, principalul suspect în cazul crimei. Ce au descoperit anchetatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
25 septembrie 2026
25 septembrie 2026