Comportamentul zeflemist al unui inculpat a perturbat ședința de judecată în fața magistraților de la Tribunalul Iași. Bărbatul urmează să fie eliberat de drept în luna mai 2026, motiv pentru care nu a părut că-și dorește admiterea cererii sale de liberare condiționată, cu toate că a formulat contestație împotriva hotărârii de respingere a acesteia.
Comportament sfidător al unui inculpat în fața magistraților!
La data de 17 aprilie, pe rolul Tribunalului Iași, inculpatul Vasile Ilie a contestat decizia prin care cererea sa de liberare condiționată a fost respinsă ca nefondată. Bărbatul, care execută o pedeapsă de 7 ani de închisoare, începută în februarie 2020, încearcă încă din decembrie 2025 să obțină liberarea înainte de termen, însă fără succes până în prezent.
Potrivit datelor din dosar, cererea de liberare condiționată a fost respinsă de instanță pe motiv că inculpatul nu a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de lege, în special cele legate de plata despăgubirilor către persoana vătămată. În urma acestei decizii, Vasile Ilie a formulat contestație, solicitând o reanalizare a situației sale juridice.
La ședința din 17 aprilie, inculpatul a avut un comportament sfidător și lipsit de respect față de magistrați, vorbind neîntrebat și pe un ton total nepotrivit.
Avocata inculpatului a susținut în fața instanței că sunt îndeplinite condițiile legale pentru liberarea condiționată, subliniind faptul că Vasile Ilie a executat deja fracția de pedeapsă necesară pentru a putea beneficia de această măsură.
„Solicităm admiterea cererii de liberare condițională, întrucât inculpatul a executat deja fracția prevăzută de legiuitor pentru a se putea dispune liberarea. Referitor la achitarea lunară către persoana vătămată a cheltuielilor admise de instanță, arătăm că acesta nu a avut posibilitatea să-și îndeplinească această obligație, întrucât a fost nevoit să folosească banii primiți în închisoare pentru a-și cumpăra mâncare”, a declarat apărătoarea.
Inculpatul urmează să fie liberat în mai puțin de o lună
Avocata a mai precizat că, în mod obiectiv, termenul de executare al pedepsei se apropie de final, iar în luna mai 2026 inculpatul ar urma să fie eliberat de drept, ceea ce ar face inutilă menținerea sa în detenție pentru o perioadă atât de scurtă.
„În data de 9 mai 2026 se va putea libera de drept, deoarece se împlinește perioada care trebuia executată, motiv pentru care vă rugăm să dispuneți liberarea condiționată”, a mai arătat avocata.
De cealaltă parte, procurorul de caz a solicitat respingerea contestației, invocând lipsa de implicare a inculpatului în îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță, în special cele de natură financiară.
„Solicităm respingerea contestației formulate de inculpat, având în vedere că inculpatul nu s-a străduit să achite lunar cheltuielile către victima minoră. Acesta a fost recompensat de doar trei ori într-o perioadă de 7 ani de închisoare, ceea ce indică o implicare redusă în activitățile care i-ar fi permis să obțină venituri și să achite sumele datorate”, a declarat procurorul.
Inculpatul a adoptat un comportament nepotrivit în fața instanței
De precizat este faptul că, în fața magistraților, a adoptat o atitudine sfidătoare față de instanță, lăsând impresia că nu este interesat de decizia judecătorilor.
„Ce a fost greu a trecut. Orice ar fi, în 3 săptămâni eu ies. Trebuia să plătesc avocata și să mă întrețin în închisoare, din acest motiv nu am achitat cheltuielile. Vreți, nu vreți, eu tot ies în 3 săptămâni. Pentru mine e tot una. Eu nu mă rog în genunchi. În trei săptămâni, tot îmi dați drumul”, a afirmat acesta în fața completului de judecată.
Situația lui Vasile Ilie scoate în evidență nu doar rigorile legale ale procedurii de liberare condiționată, ci și importanța atitudinii și comportamentului persoanei condamnate în raport cu instanța.
Comportamentul zeflemist al unui inculpat a perturbat ședința de judecată, în fața magistraților de la Tribunalul Iași. Inculpatul a părut total neinteresat de decizia pe care o vor lua judecătorii, precizând că oricum va fi pus în libertate în mai puțin de o lună de zile.