Numeroase funcții de siguranță pe care Meta a declarat că le-a implementat pentru a-i proteja pe tinerii utilizatori de pe Instagram de-a lungul anilor nu funcționează bine sau, în unele cazuri, nu există, potrivit unui raport al unor grupuri de advocacy pentru siguranța copiilor, coroborat de cercetători de la Universitatea Northeastern, relatează Reuters.
Studiul, despre care Meta susține că este înșelător, vine pe fondul unei presiuni reînnoite asupra companiilor de tehnologie pentru a proteja copiii și alți utilizatori vulnerabili ai platformelor de social medial.
Dintre cele 47 de funcții de siguranță testate, grupurile au considerat că doar opt sunt complet eficiente. Restul fie aveau deficiențe, „fie nu mai erau disponibile, fie erau substanțial ineficiente”, se arată în raport.
Funcțiile menite să îi împiedice pe tinerii utilizatori să acceseze conținut legat de autovătămare prin blocarea termenilor de căutare au fost ușor de ocolit, potrivit cercetătorilor.
Filtrele de mesaje anti-bullying nu s-au activat nici măcar atunci când au fost solicitate
Filtrele de mesaje anti-bullying nu s-au activat nici măcar atunci când au fost solicitate cu aceleași fraze hărțuitoare pe care Meta le-a folosit într-un comunicat de presă care le promova. În plus, o funcție menită să îi redirecționeze adolescenții pentru a nu putea să se uite excesiv la conținut legat de autovătămare nu s-a declanșat niciodată, mai susțin cercetătorii.
Cercetătorii au stabilit că unele dintre funcțiile de siguranță pentru conturile adolescenților au funcționat conform anunțurilor – cum ar fi, de exemplu, un „mod silențios” menit să dezactiveze temporar notificările pe timp de noapte și o funcție care le cere părinților să aprobe modificările la setările contului unui copil.
Raportul intitulat „Teen Accounts, Broken Promises” (Conturi de Adolescenți, Promisiuni Încălcate) a compilat și analizat actulizările anunțate public de Instagram pentru funcțiile referitoare la siguranța și bunăstarea tinerilor pe parcursul a peste un deceniu.
Două dintre grupurile din spatele raportului – Fundația Molly Rose din Regatul Unit și Parents for Safe Online Spaces din SUA – au fost fondate de părinți care susțin că ai lor copii au murit din cauza conținutului de hărțuire și autovătămare de pe platformele de social media ale companiei.
Meta a numit concluziile raportului „periculos de înșelătoare”
Concluziile pun sub semnul întrebării eforturile Meta „de a proteja adolescenții de cele mai grave părți ale platformei”, a declarat Laura Edelson, profesoară la Universitatea Northeastern, care a supravegheat o analiză a constatărilor.
„Folosind scenarii de testare realiste, putem vedea că multe dintre instrumentele de siguranță ale Instagram pur și simplu nu funcționează”, a adăugat ea.
„Acest raport denaturează în mod repetat eforturile noastre de a oferi putere părinților și de a proteja adolescenții, denaturând modul în care funcționează instrumentele noastre de siguranță și modul în care milioane de părinți și adolescenți le utilizează astăzi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Meta, Andy Stone.
El a contestat unele dintre evaluările raportului, numindu-le „periculos de înșelătoare” și a spus că abordarea companiei privind funcțiile conturilor pentru adolescenți și controalele parentale s-a schimbat în timp.
„Adolescenții care au fost plasați în aceste protecții au văzut mai puțin conținut sensibil, au experimentat mai puține contacte nedorite și au petrecut mai puțin timp pe Instagram noaptea”, a spus Stone. „Vom continua să ne îmbunătățim instrumentele și salutăm feedback-ul constructiv – dar acest raport nu se încadrează la asta”, a adăugat reprezentantul Meta.
Grupurile de advocacy și cercetătorii universitari au primit sfaturi de la Arturo Bejar, fost director executiv de siguranță la Meta, indicând faptul că funcțiile Instagram erau defecte. Bejar a lucrat la Meta până în 2015 și a revenit în finalul anului 2019, în postura de consultant pentru Instagram, până în 2021. În cea de-a doua perioadă a lui în companie, a declarat el pentru Reuters, Meta nu a răspuns la datele care indicau îngrijorări severe legate de siguranța adolescenților pe Instagram.