Prima pagină » Eveniment-Social » Concursul Național de Interpretare „Eduard Caudella”, ediția a VIII-a
Concursul Național de Interpretare „Eduard Caudella”, ediția a VIII-a

Concursul Național de Interpretare „Eduard Caudella”, ediția a VIII-a

30 apr. 2024, 14:55,
în Eveniment-Social

Concursul Național de Interpretare „Eduard Caudella”, ajuns la ediția a VIII-a, va deveni polul de interes pentru studenții și masteranzii din instituțiile de învățământ superior de muzică din România în perioada 21 – 23 mai 2024!

Având în spate o tradiție de șapte ediții de succes, Asociația Culturală „Sonos Alumni” împreună cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” organizează o nouă competiție pe secțiunile: Instrumente cu coarde, Canto și Muzică de Cameră.

Concursul se adresează tuturor categoriilor de instrumente urmând o succesiune bienală (fiecare categorie menționată repetându-se o dată la doi ani), în ideea promovării tinerilor artiști muzicieni aflați la început de carieră, coroborate cu imboldul de a valorifica repertoriul românesc destinat muzicii de cameră, instrumentelor cu rol solistic și vocii, deopotrivă.

Traseul evoluției artiștilor în formare necesită studiu individual temeinic, pregătire emoțională și psihologică, fără de care nu s-ar crea acea magie a scenei de concert, dar necesită și un spațiu de lansare pe scena valorilor naționale, cu interpretări live ce atestă tehnica și nivelul de performanță. Aici suntem noi, organizatorii concursului ce ne dăm silința, ediție de ediție să le oferim candidaților vizibilitate, competitivitate, justă evaluare, public entuziast în sală, dar și premii stimulante. Premiile acestei ediții vor fi în cuantum de 10.000 lei, fiecare secțiune în parte cu distribuirea următoare: Premiul I – 1000 ron, Premiul al II-lea – 800 ron, Premiul al III-lea – 600 ron, Mențiune – 100 de lei, Marele Premiu „Eduard Caudella” – 1000 ron.

Juriul este, ca în fiecare ediție, format din personalități ale muzicii academice românești, profesori în principalele instituții de învățământ superior vocațional din România (Iași, Cluj, Timișoara, București) și este prezidat de dl. Prof. univ. dr. Ciprian Ion, Decan al Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice al universității noastre.

Aveți timp să vă înscrieți la Concursul Național de Interpretare „Eduard Caudella”, ediția a VIII-a, până pe data de 15 mai, înscrierea realizându-se exclusiv online, prin completarea formularului postat pe pagina facebook a concursului.
Concertul de deschidere al Concursului Național de Interpretare „Eduard Caudella” – ediția a VIII-a se va desfășura sub auspiciile interpretării laureaților din edițiile anterioare, în Casa Balș, Sala „Eduard Caudella” a Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, marți, 21 mai, ora 19.00.

Gala laureaților va avea loc în aceeași locație, joi, 23 mai, ora 19.00, unde așteptăm publicul iubitor de muzică, studenții participanți, dar și pe cei aspiranți, membrii ai juriului și a comunității academice, pentru decernarea premiilor.

Organizatori:
Asociația Culturală „Sonos Alumni”
Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`