Prima pagină » National » Condițiile mizere în care stau soldații francezi dislocați în România: „Mi-e foame, mi-e frig și sunt obosit”

Condițiile mizere în care stau soldații francezi dislocați în România: „Mi-e foame, mi-e frig și sunt obosit”

06 nov. 2022, 17:20, 1 ,
în National

Misiunea Eagle a fost lansată pe 28 februarie, la patru zile după invazia rusă a Ucrainei, cu rolul de „întărire a posturii defensive a NATO” și „consolidarea protecției flancului estic al Europei”, care se bazează și pe prezența soldaților belgieni și olandezi.

Așadar, au trecut mai bine de opt luni de când Franța a preluat acest „cantonament” aparținând armatei române. Cu toate acestea, condițiile de viață sunt încă precare.

Soldații francezi se tem de iarna care va sosi curând în România

Viața de zi cu zi a celor peste 700 de soldați francezi care locuiesc în unitatea militară de la Cincu este una de-a dreptul terifiantă. Condițiile de viață a francezilor de acolo sunt considerate de mulți dintre ei nedemne. Aceștia se tem că iarna care vine va înrăutăți lucrurile.

Ce mănâncă, de fapt, soldații francezi în România

Mesele oferite de aliații români sunt reduse la porția minimă: ciorbă și roșii pentru o cină, omletă și o bucată de pâine de cu o zi înainte pentru micul dejun. Uneori mesele nu includ nici aperitiv, nici desert.

Familiile sunt nevoite să suplimenteze cu colete trimise pe cheltuiala lor. Soldații „sărbătoresc” atunci când primesc de acasă cârnați și pachete de chipsuri. În ultimele zile, mesele au constat în „rații de luptă” (mese preparate destinate în principiu situațiilor de urgență.

Bucătăria și sala de mese de care beneficiază trupele franceze este într-o stare deplorabilă, iar o parte din apă și alimente sunt depozitate afară, din lipsă de spațiu – ambalajele și cutiile sunt împrăștiate pe jos, lângă sala de mese.

Militarii francezi dislocați în România mănâncă uneori la lumina telefonului mobil

Se pare că întreruperea curentului îi obligă uneori pe soldați să mănânce la lumina telefonului mobil.

Statul Major francez admite că au existat câteva probleme cu apa curentă și „unele disfuncționalități” în furnizarea de energie electrică, dar dă asigurări că „există deja planuri de renovare a sistemului electric”.

Aproximativ 450 de soldați francezi sunt găzduiți în containere. Restul soldaților francezi, 250 de oameni, sunt găzduiți în corturi colective. Urmele de noroi, mucegai și păr rămase în căzile de duș confirmă faptul că băile nu au fost igienizate.

Mai mult, unele containere nu mai sunt complet izolate și iau apă în timpul ploilor abundente. Mai mult decât atât, din cauza lipsei de paturi de tabără (cunoscute sub denumirea de „paturi picot”) care să fie instalate în interior, peste 200 de paturi au trebuit să fie comandate urgent de la o companie civilă.

„Fiecare cort este dotat cu energie electrică și încălzire”, asigură personalul.

Cu toate acestea, mărturiile locuitorilor din Cincu spun că acestea nu sunt întotdeauna încălzite corespunzător. Printre soldații francezi care s-au plâns de condițiile din România se numără un soldat care a efectuat 15 operațiuni externe.

El spune că „nu a văzut niciodată o asemenea mizerie”.

Un alt militar susține că este „dezgustat până la punctul de a nu mai vrea să meargă într-o misiune”.

„Nu este nimic glorios la armata franceză când o vezi la Cincu, cu picioarele în noroi, stomacul gol, cearcăne până la bărbie, încercând să sperie Rusia cu mijloace defecte și tancuri care se chinuie să traverseze”, a declarat un alt francez prezent la Cincu.

Militarii sunt obișnuiți și instruiți să evolueze în medii rudimentare, dar aceste condiții sunt în principiu rezervate câmpului de luptă și situațiilor de urgență, și nu vieții într-o bază militară aflată într-o țară europeană.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat
Un marinar filipinez în vârstă de 46 de ani a decedat după incendiul produs la bordul navei Gas Lisbon în Marea Neagră. Autoritățile române continuă ancheta și monitorizarea navei avariate. Bilanțul incidentului produs în largul Mării Negre s-a agravat. Unul dintre marinarii răniți în incendiul izbucnit la bordul navei comerciale Gas Lisbon a murit la […]
Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat
Comentarii
  • Soarecii astia plouati trebuie sa ne apere pe noi de hoardele rusesti? Soldateilor de lux li se va umple pampersul cand vor da prima data cu un nene din Spetnatz. Astia au fost adusi in Romanica sa ii apere pe tovarasii din deal de bastinasii infrigurati si infometati. La asta se vor pricepe broscarii micului Napoleon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 iulie 2026
23 iulie 2026