Prima pagină » Economic Local » Conducerea Aeroportului Internațional din Iași caută firme care să facă revizia tehnică a autospecialelor aeroportuare de pompieri
Conducerea Aeroportului Internațional din Iași caută firme care să facă revizia tehnică a autospecialelor aeroportuare de pompieri

Conducerea Aeroportului Internațional din Iași caută firme care să facă revizia tehnică a autospecialelor aeroportuare de pompieri

12 mart. 2026, 02:00,
Alexandra MAISNER în Economic Local

Aeroportul din Iași caută firme care să se ocupe de revizia tehnică pentru mijloacele auto și a autospecialelor aeroportuare de pompieri. Procedura de licitație a fost lansată, recent, pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), iar firmele interesate pot depune ofertele financiare până, cel târziu, la data de 23 martie 2026.

Aeroportul din Iași caută firme care să facă revizia autospecialelor aeroportuare de pompieri

Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), contractul are ca obiect „Servicii de revizii tehnice și reparații corective, inclusiv piese pentru mijloacele auto și vehicule speciale – Autospeciale aeroportuare de pompieri”. Acesta are o valoare estimată de 148.160 de lei, fără TVA. Firmele interesate să participe la licitație pot depune ofertele financiare până, cel târziu, la data de 23 martie 2026.

„Se vor achiziționa «Servicii de revizii tehnice și reparații corective, inclusiv piese pentru mijloace auto și vehicule speciale – Autospeciale aeroportuare de pompieri», conform descrierii din caietul de sarcini atașat. Valoare estimată: 148.160 lei, fără TVA, din care: servicii de revizii tehnice – 100.610 lei, fără TVA; servicii de reparații corective (manopere, piese de schimb, consumabile) – 47.550 lei, fără TVA (buget – până la limita bugetului alocat). Număr zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor: 5 zile (înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor)”, este specificat în documentele de pe SEAP.

Terminalul T3 al Aeroportului Internațional din Iași va intra în lucrări de modernizare

Proiectul prevede transformarea Terminalului T3 într-un spațiu dedicat exclusiv plecărilor, cu zone separate pentru zborurile Schengen și non-Schengen. Suprafața de îmbarcare va fi extinsă la 1.500 mp, iar pasajele și fluxurile vor fi simplificate pentru confortul pasagerilor.

Terminalul va lucra sub trafic în timpul modernizării, ceea ce poate crea disconfort temporar, dar investiția promite să îmbunătățească experiența călătorilor. În paralel, T2 va fi transformat într-un terminal cargo, iar T1 va fi reconfigurat pentru birouri administrative. Un nou turn de control va fi construit, iar sistemul de securitate și pompieri va fi modernizat cu un buget de 2 milioane de lei, pentru anul 2026.

Valoarea totală a proiectului de modernizare T3 este de 44 de milioane de lei, iar lucrările sunt estimate să fie finalizate în vara anului 2027. Pasagerii vor beneficia de condiții mai sigure și facilități moderne, iar terminalul va fi reautorizat pentru securitate la incendiu după încheierea lucrărilor.

Trebuie spus că, încă de pe data de 25 februarie 2026, Consiliul Județean Iași a aprobat proiectul de hotărâre privind modernizarea Terminalului T3 de la Aeroportul Internațional Iași.

„Este un pas înainte. Facem reconfigurarea terminalului. Are aviz ISU și, după finalizarea lucrărilor pe care le vom începe anul acesta, vom finaliza și autorizația pentru securitate la incendiu. T3 va deveni doar terminal de plecări. Vreau să asigur că pasagerii sunt în cele mai sigure condiții. Aeroportul are unitate de pompieri proprie, cu 27 de pompieri și 3 autospeciale”, a declarat recent Romeo Vatră, directorul Aeroportului Iași.

Conducerea Aeroportului Internațional din Iași caută firme care să facă revizia tehnică a autospecialelor aeroportuare de pompieri.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Scandal la Mall Moldova! Conducerea Mall-ului a sechestrat ilegal bunurile Cazinoului „The Jack”, în urma interzicerii „păcănelelor“
Măsura promovată de primarul Mihai Chirica privind interzicerea aparatelor slot machine deja creează probleme în municipiul Iași. Angajații de la The Jack locația Mall Moldova nu reușesc să scoată „păcănelele” din sala de jocuri, din cauza administrației Mall Moldova care sechestrează bunurile ilegal. Mall Moldova sechestrează bunuri ilegal la The Jack în urma interzicerii „păcănelelor” […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 mai 2026
02 mai 2026