Prima pagină » Local » Consiliul Judeţean Iaşi alocă sume importante pentru amenajarea grupurilor sanitare din unităţile de învăţământ. Acestea se află în 9 comune din judeţ
Consiliul Judeţean Iaşi alocă sume importante pentru amenajarea grupurilor sanitare din unităţile de învăţământ. Acestea se află în 9 comune din judeţ

Consiliul Judeţean Iaşi alocă sume importante pentru amenajarea grupurilor sanitare din unităţile de învăţământ. Acestea se află în 9 comune din judeţ

27 iun. 2023, 02:00, 1 ,
Alexandra MAISNER în Local

Recent, plenul CJ Iaşi a aprobat proiectul de hotărâre cu privire la alocarea sumelor pentru amenajarea grupurilor sanitare din unităţile de învăţământ situate în mai multe comune ieşene

În anul 2022, Consiliul Judeţean Iaşi a alocat suma de 2.000.000 de lei pentru amenajarea grupurilor sanitare neconforme de la nivelul unităţilor şcolare din judeţul Iaşi. Anul acesta, plenul CJ a votat favorabil repartizarea către unităţile administrativ-teritoriale a sumei de 3.000.000 de lei din Fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean Iaşi pe anul 2023.

Consiliul Judeţean alocă 3 milioane de lei pentru amenajarea grupurilor sanitare din unităţile de învăţământ

Aleşii judeţului au votat recent proiectul de hotărâre cu privire la alocarea sumei de 3 milioane de lei pentru amenajarea grupurilor sanitare din unităţile de învăţământ.

Mai exact, potrivit documentului, sunt prinse 14 unităţi de învăţământ din 9 comune ieşene.

„Având în vedere interesul ridicat al unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora au fost identificate unităţi de învăţământ cu grupuri sanitare neconforme, Consiliul Judeţean Iaşi a solicitat, prin adresa nr. 21342 din 25.05.2023, un stadiu al implementării lucrărilor de amenajare pentru U.A.T.-urile care au fost finanţate anterior şi care au identificat cheltuieli suplimentare care nu au fost prevăzute iniţial.

Totodată, adresa menţionată anterior a fost transmisă şi către U.A.T.-urile care se regăseau în situaţia furnizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean prin informarea nr. 62/05.01.2022, înregistrată la Consiliul Judeţean, cu nr. 497/05.01.2022, referitoare la situaţia unităţilor şcolare de stat care nu dispun de grupuri sanitare conforme şi care nu au primit finanţare în anul anterior, în vederea identificării nevoii existente la nivelul anului 2023, în aşa fel încât grupurile sanitare să corespundă normelor de igienă şi să asigure funcţionarea în mod corespunzător a unităţilor de învăţământ”, se arată în documentele publicate.

Este important de precizat faptul că propunerea pentru repartizarea fondurilor a fost efectuată în funcţie de sumele solicitate de către fiecare U.A.T. în parte, de complexitatea lucrărilor care urmează a fi executate şi de stadiul fizic la care se află fiecare unitate şcolară în amenajarea grupurilor sanitare.

Un total de 14 unităţi de învăţământ din 9 comune ieşene vor beneficia de fonduri

Potrivit informaţiilor publicate, 14 unităţi de învăţământ din 9 comune ieşene vor beneficia de fonduri de la Consiliul Judeţean Iaşi.

Astfel, CJ a alocat pentru 4 şcoli din comuna Andrieşeni suma de 290.000 de lei, cu TVA inclus, comuna ieşeană Bivolari va primi suma de 500.000 de lei pentru amenajarea grupurilor sanitare de la școala gimnazială. UAT Brăieşti va avea alocată suma de 420.000 de lei, toaletele vor fi amenajate în unităţile de învăţământ din Şcoala Profesională Brăeşti, corp A şi B, Grădiniţa cu Program Normal Brăeşti şi Şcoala Primară Buda, comuna Brăeşti.

Printre cele 9 comune de pe lista CJ se numără şi Ciurea – 122.000 de lei, Cotnari – 167.000 de lei, Dolheştui – 470.000 de lei, Mădârjac – 150 de mii de lei, Plugari – 300 de mii de lei, Tansa – 581 de mii de lei.

Recent, Costel Alexe, președintele CJ Iași, a transmis faptul că județul Iași are una dintre cele mai mari alocări de buget pentru dotarea unităților de învățământ. Potrivit declarațiilor președintelui CJ Iași, în cel mai scurt timp, unitățile de învățământ din mediul rural vor beneficia de toalete conforme.

„Trebuie menționat cât se poate de clar, România, nu doar județul Iași, are încă această problemă (n.r. – referitor la toaletele din curtea unităților de învățământ). La Iași avem și o veste bună, Inspectoratul Școlar Județean și Consiliul Județean și-au asumat că vor închide odată pentru totdeauna această frumoasă temă de începere de orice an școlar.

Practic, anul trecut au fost cred că 14, anul acesta, 14, ne propunem ca anul viitor, încă o dată cu sprijin, ca și cofinanțare pentru toți primarii din județul nostru, să închidem toate aceste grupuri sanitare neconforme din unitățile de învățământ sau, din păcate, școlile cu toaletă în fundul curții”, a declarat Costel Alexe, președintele CJ Iaşi.

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre votat şi aprobat recent de plenul CJ, 14 unităţi de învăţământ vor primi fonduri pentru amenajarea grupurilor sanitare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Restricțiile la apă afectează 141 de localități din România, din cauza secetei severe. Autoritățile avertizează că debitele râurilor și ale Dunării rămân la niveluri foarte scăzute, iar situația influențează inclusiv funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere hidrologic din ultimii ani. Lipsa […]
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 august 2026
07 august 2026