Prima pagină » Local » Continuă investițiile la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”
Continuă investițiile la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”

Continuă investițiile la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”

22 mai 2020, 18:48,
în Local

Primarul Mihai Chirica a participat vineri, 22 mai, la recepția parțială a tronsonului II al clădirii internatului unității de învățământ, clădire la care continuă lucrările de consolidare și reabilitare. Recepția parțială este necesară în vederea mutării elevilor în zona reabilitată, odată cu reluarea activității didactice. Lucrările sunt executate de SC Construcții Unu SA, în cadrul unui contract în valoare de 6.433.153,11 lei, și sunt finanțate de Primăria Municipiului Iași. Restul lucrărilor de executat are o valoare de 2.867.070,86 lei, iar finalizarea lor este prevăzută pentru sfârșitul acestui an.

Planurile Primăriei Municipiului Iași vizează consolidarea și reabilitarea întregului campus al Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, în condițiile în care atât clădirea principală în care se desfășoară activitățile didactice, cât și cantina prezintă risc seismic. Potrivit unei Hotărâri a Consiliului Local privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de consolidare și reabilitare, valoarea totală a investiției este de 52.612.727, 91 lei, fără TVA, din care 45.216.431 lei, fără TVA, pentru clădirea liceului, și 7.396.296,91 lei, fără TVA, pentru clădirea cantinei. În lipsa unor programe de finanțare europeană sau națională, municipalitatea ia în calcul contractarea unui împrumut pentru această investiție.

Corpul vechi al Școlii Normale „Vasile Lupu” este o clădire înscrisă pe lista monumentelor istorice cu codul LMI IS-II-m-B-04020, fiind datată din 1891. Ca unitate de învățământ, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” a luat ființă la 15 decembrie 1855, fiind prima şcoală de pregătire a învăţătorilor din cele două ţări româneşti aflate încă sub suzeranitate turcească, moment istoric al organizării învăţământului normal şi primar pe baze ştiinţifice. Titu Maiorescu a propus numele şcolii, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza a admis ca şcoala să fie numită „Institutul lui Vasile Lupu”. Numele de Institutul Normal „Vasile Lupu” s-a păstrat până în 1890, când s-a statornicit cel de Şcoală Normală „Vasile Lupu”. În ultimii ani, unitatea de învățământ a dobândit și binemeritatul statut de colegiu. Cantina a fost ridicată în a doua etapă de dezvoltare a liceului, între anii 1896 și 1900.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Scandal la Mall Moldova! Conducerea Mall-ului a sechestrat ilegal bunurile Cazinoului „The Jack”, în urma interzicerii „păcănelelor“
Măsura promovată de primarul Mihai Chirica privind interzicerea aparatelor slot machine deja creează probleme în municipiul Iași. Angajații de la The Jack locația Mall Moldova nu reușesc să scoată „păcănelele” din sala de jocuri, din cauza administrației Mall Moldova care sechestrează bunurile ilegal. Mall Moldova sechestrează bunuri ilegal la The Jack în urma interzicerii „păcănelelor” […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 mai 2026
02 mai 2026
Articole similare
Traficant de droguri, apărat de prietenul său, martor: „Consider că i se face o nedreptate!”
02:00
FOTO Traficant de droguri, apărat de prietenul său, martor: „Consider că i se face o nedreptate!”
A muncit câte 14 ore pe zi și a fost plătit cu 1.500 de lei lunar! Patronul de la INBIT, Andrei Târnovanu, l-a mințit că îi dă 5.000 de lei!
02:00
FOTO A muncit câte 14 ore pe zi și a fost plătit cu 1.500 de lei lunar! Patronul de la INBIT, Andrei Târnovanu, l-a mințit că îi dă 5.000 de lei!
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a suplimentat numărul de burse pentru studenți, începând cu semestrul II al acestui an universitar
02:00
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a suplimentat numărul de burse pentru studenți, începând cu semestrul II al acestui an universitar
Pe Șoseaua Nicolina va fi construit un spațiu comercial și o spălătorie auto! Investitorul are la dispoziție un teren de 3.600 de metri pătrați
02:00
FOTO Pe Șoseaua Nicolina va fi construit un spațiu comercial și o spălătorie auto! Investitorul are la dispoziție un teren de 3.600 de metri pătrați
Spitalul de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași achiziționează medicamente în valoare de peste 7 milioane de euro! Licitația a fost lansată
02:00
FOTO Spitalul de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași achiziționează medicamente în valoare de peste 7 milioane de euro! Licitația a fost lansată
Un bărbat a fost amenințat de patronul restaurantului Diamond Ballroom după ce i-a făcut plângere la ITM: „Mi-a spus că o să mă lege cu funia în urma ATV-ului”
02:00
FOTO Un bărbat a fost amenințat de patronul restaurantului Diamond Ballroom după ce i-a făcut plângere la ITM: „Mi-a spus că o să mă lege cu funia în urma ATV-ului”
Pe data de 10 mai 2026 are loc Retroparada Primăverii în fața Palatului Culturii! Ieșenii vor putea admira peste 80 de autoturisme de colecție
02:00
Pe data de 10 mai 2026 are loc Retroparada Primăverii în fața Palatului Culturii! Ieșenii vor putea admira peste 80 de autoturisme de colecție
Primele reprezentații din 2026 ale spectacolului „Lacul lebedelor” la Opera Națională Română Iași
02:00
FOTO Primele reprezentații din 2026 ale spectacolului „Lacul lebedelor” la Opera Națională Română Iași
O tânără din Iași și-a transformat pasiunea într-o afacere inedită! Loredana Saizu creează opere din încălțămintea clienților: „Autenticitatea contează cel mai mult”
02:00
FOTO O tânără din Iași și-a transformat pasiunea într-o afacere inedită! Loredana Saizu creează opere din încălțămintea clienților: „Autenticitatea contează cel mai mult”
O asociere de 12 firme a depus singura ofertă pentru modificarea liniilor de tramvai din jurul Palatului Culturii! Valoarea contractului este de 94 de milioane de lei
02:00
O asociere de 12 firme a depus singura ofertă pentru modificarea liniilor de tramvai din jurul Palatului Culturii! Valoarea contractului este de 94 de milioane de lei