Un nou caz de pedofilie zguduie lumea bisericii. Doi preoţi au primit o condamnare de 40 de ani închisoare. Preoţii sunt acuzaţi de violuri ce au fost comise timp de mai mulţi ani asupra unor copii surzi într-un institut specializat din Argentina.
Opinia publică din ţara natală a papei Francisc a fost șocată. Preoții au fost condamnați, argentinianul Horacio Corbachola la 45 de ani de închisoare, iar Nicola Corradi, un preot italian (locuitor în Argentina din 1970) la 42 de ani de închisoare.
Acuzaţiile aduse acestora sunt viol, corupere de minori şi rele tratamente aplicate minorilor. Cei doi pedofili riscau pedepse de până la 50 de ani de închisoare.
Pe întreaga perioadă a procesului, procesele s-au desfășurat cu ușile închise. Judecata a avut loc la începutul lunii august în Mendoza, un oraş din vestul Argentinei. Au fost examinate circa 43 de dosare şi 13 victime au fost audiate. Printre victime se numără copii violați în perioade în care aceștia aveau vârste cuprinse între 4 şi 17 ani.
Horacio Corbacho, în vârstă de 59 de ani, şi Nicola Corradi, în vârstă de 83 de ani, s-au aflat pe perioada procesului în regim de arest preventiv.
Un alt condamnat de tribunalul din Mendoza la 18 ani de închisoare este grădinarul acelui centru, Armando Gomez. Acuzația adusă este cea de viol.
Dosarul uriaş pune pe masă și un fost băiat de altar, Jorge Bordon, acum la vârsta de 50 de ani, care a fost deja condamnat anul trecut. Acesta recunoscându-și fapta, a primit 10 ani de închisoare pentru abuzul a cinci victime. Totodată, alţi 15 clerici au fost acuzați şi urmează să fie judecaţi în următoarele două procese.
Institutul Provolo, se află la poalele Munţilor Anzi în oraşul Mendoza, la 1.000 de kilometri est în raport cu Buenos Aires. După acest scandal, a fost închis în 2016.
Stabilimentul gratuit punea la dispoziția elevilor surzi cu origini modeste un loc de trai. Aceștia locuiau în timpul săptămânii la internat şi îşi vizitau familiile în weekend.