Prima pagină » National » Copil de doar 2 ani, bătut de concubinul mamei
Copil de doar 2 ani, bătut de concubinul mamei

Copil de doar 2 ani, bătut de concubinul mamei

05 iul. 2024, 17:58,
în National

Un bărbat de 29 de ani a fost reţinut după ce l-ar fi agresat pe fiul iubitei sale, în vârstă de 2 ani, iar rănile au fost observate de un medic de familie la care copilul fusese dus de tatăl său.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, vineri, că faptele s-au petrecut în luna mai.

”La data de 15 mai, poliţiştii au fost sesizaţi prin operatorul 119 – telefonul copilului, de către un bărbat, medic de familie, cu privire la faptul că, la data de 14 mai, la cabinetul său s-a prezentat un tânăr de 27 de ani, din Craiova, cu fiul acestuia în vârstă de 2 ani, pentru o consultaţie oftalmologică, iar cu ocazia examinării a observat că minorul prezenta leziuni traumatice la faţă, picioare şi spate.

Din declaraţiile bărbatului, a reieşit faptul că, acesta a constatat existenţa leziunilor pe corpul fiului său în ziua de 14 mai, în momentul în care l-a luat de la grădiniţă, indicând-o pe soţia sa, pe mama copilului, o tânără de 27 de ani, din Craiova, ca fiind responsabilă de producerea leziunilor suferite de minor”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Ei au adăugat că femeia nu a fost cooperantă cu poliţiştii şi a refuzat să ofere detalii cu privire la eveniment, potrivit news.ro.

Concubinul mamei l-a bătut pe copilul acesteia de numai 2 ani

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie şi au continuat cercetările pentru a lămuri întreaga situaţie.

”În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea de violenţă în familie în lovirea sau alte violenţe, în urma cercetărilor fiind identificat un tânăr de 29 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea faptei. Tot din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, la data de 12 mai, în timp ce se afla la locuinţa femeii de 27 de ani, tânărul în cauză l-ar fi agresat fizic pe fiul acesteia, în vârstă de doi ani, provocându-i leziuni care au necesitat trei, patru zile de îngrijiri medicale”, a menţionat sursa citată.

Bărbatul respectiv a fost dus, joi, 4 iulie, la audieri, fiind reţinut apoi pentru 24 de ore comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Bărbatul este prietenul mamei copilului agresat, cei doi părinţi aflându-se în procedură de divorţ, au precizat surse judiciare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe: „Există zone unde putem face acest lucru!”
Premierul desemnat Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe și impozite după ce va fi învestit în funcție. Mai mult decât atât, oficialul nu a exclus posibilitatea unor reduceri fiscale în anumite domenii, dacă acestea nu afectează stabilitatea bugetară a României. Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe Premierul […]
Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe: „Există zone unde putem face acest lucru!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 iunie 2026
09 iunie 2026