Phenianul a ameninţat miercuri cu o consolidare a prezenţei militare în apropierea Zonei Demilitarizate (DMZ), la o zi după ce a demolat Biroul de legătură cu Sudul, într-o escaladare a tensiunilor condamnată puternic de Seul, relatează AFP.
Coreea de Nord a anunţat totodată că a respins o ofertă a preşedintelui sud-coreean Moon Jae-in de a trimite emisari la negocieri.
Kim Yo Jong, puternica soră a dictatorului nord-coreean Kim Jong Un, a denunţat ”o propunere sinistră şi lipsită de tact”, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene de presă KCNA.
Seulul, care a promovat neîncetat o relaxare în ultimele luni, i-a răspuns dur, denunţând declaraţii ”nebuneşti” şi ”foarte nepoliticoase”.
”Avertizăm că nu vom mai tolera acţiuni şi declaraţii nerezonabile ale Nordului”, a subliniat un purtător de cuvânt al Casei Albastre, preşedinţia sud-coreeană, Yoon Do-han, care a catalogat drept ”fără precedent şi nebunesc” faptul că Phenianul a dezvăluit că Moon a propus să trimită un emisar.
”NORDUL VA PLĂTI PREŢUL”
La rândul său, Ministerul sud-coreean al Apărării apreciază că ameninţările Nordului încalcă mai multe acorduri intercoreene în cazul în care sunt puse în aplicare.
”Nordul va plăti preţul dacă acest tip de acţiune este pusă în aplicare”, a avertizat într-un comunicat ministerul.
Demolarea Biroului de legătură intercoreean din zona industrială Kaesong, la nord de DMZ, a avut loc în contextul în care Phenianul a denunţat neîncetat în ultima peroadă trimiterea unor manifeste pe teritoriul său de către transfugi nord-coreeni din Sud.
Acest birou, deschis în septembrie 2018, era atunci un simbol al extraordinarei destinderi din acel an în peninsulă. El era rezultatul unui acord între Kim şi Moon care au participat la trei summituri în doar câteva luni de zile.
În perioada de vârf a activităţii sale, acest birou reunea două delegaţii – din Nord şi Sud – alcătuite fiecare din aproximativ 20 de funcţionari.
A fost primul instrument fizic permanent de comunicare, menit să dezvolte relaţiile intercoreene, să îmbunătăţească relaţiile între Statele Unite şi Coreea de Nord şi să calmeze tensiunile militare.
Însă biroul şi-a încetat activitatea în ianuarie, din cauza apndemiei covid-19.
Relaţiile Nord-Sud au continuat să se degradeze în urma fiascoului celui de-al doilea summit al preşedintelui american Donald Trump cu Kim, în februarie 2019, la hanoi, în Vietnam.
Unii experţi suspectează Nordul că încearcă să creeze peisă cu piesă o criză, cu scopul de a smulge concesii, pe fondul impasului în negocierile internaţionale privind programele sale nucleare.
RELUAREA MANEVRELOR
Într-un comunicat difuzat de KCNA, armata nord-coreeană a anunţat că desfăşoară unităţi în staţiunea turistică Mont Kumgang şi în complexul Kaesong.
În aceste două zone se află unele dintre cele mai importante proiecte de cooperare intercoreeană.
Mont Kumgang a fost o destinaţie turistică pentru sud-coreeni până când un militar nord-coreean a împuşcat, în 2008, o femeie care s-a îndepărtat de zone autorizate.
În zona industrială Kaesong, unde se afla biroul de legătură, întreprinderi sud-coreene au angajat până în 2016 muncitori din Nord, ale căror salarii le-a plătir Phenianului, în cadru unui acord foarte profitabil pentru regimul stalinist.
Un purtător de cuvânt al armatei nord-coreene a anunţat că posturile de gardă care au fost retrase din Zona Demilitarizată (DMZ) în cadrul unui acord intercoreean încheiat în 2018 au fost restabilite în vederea ”consolidării supravegherii liniei frontului”.
Unităţi de artilerie – mai ales în zone maritime – urmează să reia ”toate tipurile de exerciţii militare regulate”, iar Nordul intenţionează să trimită către Sud propriile manifeste de propagandă.
Războiul Coreei (1950-1953) s-a terminat cu un armistiţiu şi nu cu un acord de pace, ceea ce înseamnă că cei doi vecine se află în continuare în stare de război.
Capitale occidentale au îndemnat la calm după demolarea, marţi, a biroului de legătură intercoreean.
Statele Unite au îndemnat marţi Coreea de Nord ”să se abţină de la orice nou act contraproductiv”. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a anunţat că Washingtonul susţine ”deplin eforturile” Seulului ”în favoarea relaţiilor intercoreene”.