Actualitate

Coronavirus România, bilanț 10 octombrie. Un nou record absolut: 3.517 cazuri noi de infectare

Publicat: 10 oct. 2020
test coronavirus
Un nou test rapid PCR dezvoltat în Ungaria poate oferi rezultate în doar două ore

Coronavirus România, bilanț 10 octombrie. Pe teritoriul României au fost confirmate 152.403 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19. 116.628 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele două zile, bilanțul cazurilor noi de Covid-19 a depășit pragul de 3.000.

Vineri a fost înregistrat un nou record, 3.186 de cazuri de Covid-19 depistate într-un interval de 24 de ore, din peste 29.000 de teste.

Bilanțul orei 13:00 – 3.517 cazuri noi și 59 de decese

Până astăzi, 10 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 152.403 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 116.628 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.517 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5 sunt următoarele:

⮚ București – 2,39
⮚ Alba – 2,16
⮚ Vâlcea -2,0
⮚ Iași – 1,85
⮚ Bacău – 1,75
⮚ Neamț – 1,72
⮚ Teleorman – 1,71
⮚ Sălaj – 1,67
⮚ Sibiu – 1,56
⮚ Caraș-Severin – 1,55
⮚ Cluj – 1,54
⮚ Vaslui – 1,54

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 571 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Decese

Până astăzi, 5.358 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 09.10.2020 (10:00) – 10.10.2020 (10:00) au fost raportate 59 de decese (39 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-everin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.854 Dintre acestea, 629 sunt internate la ATI.

Teste

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.656.828 de teste. Dintre acestea, 29.284 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.924 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.360 la cerere.

Pe teritoriul României, 13.247 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.464 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 27.472 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

Apeluri la 112 și TelVerde

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.980 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.290 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 4.857 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 650.787 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Situația românilor din diaspora

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.812 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 122 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo și Qatar.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.





Adauga un comentariu