Prima pagină » Economic Local » „Creditul fermierului” – nou ajutor de minimis de până la 50.000 euro pentru agricultori

„Creditul fermierului” – nou ajutor de minimis de până la 50.000 euro pentru agricultori

01 mai 2025, 13:15,
Redacția BZI în Economic Local

Nou ajutor de minimis. Ministerul Agriculturii a postat, în dezbatere, un proiect de hotărâre de Guvern privind aprobarea schemei de ajutor de minimis Creditul fermierului. Valoarea ajutorului de minimis nu poate depăși 50.000 euro/fermier pe durata a trei ani.

Potrivit proiectului de act normativ, schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României și este destinată sprijinirii accesului la finanțare, în vederea asigurării cu lichidități, al întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare, fiind valabilă de la data aprobării și până la 31 decembrie 2025.

Schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor sau întreprinderilor unice care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole definite prin codurile CAEN aferente grupelor: CAEN 011 – Cultivarea plantelor nepermanente; CAEN 012 – Cultivarea plantelor din culturi permanente; CAEN 013 – Cultivarea plantelor pentru înmulțire; CAEN 014 – Creșterea animalelor
și CAEN 015 – Activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor) ale diviziunii CAEN 01.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis în cadrul Programului, beneficiarii prevăzuți trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) au contractat cu una sau mai multe instituții de credit înscrise în program unul sau mai multe credite, astfel cum sunt definite la art. 3 lit. c); contractul de credit trebuie încheiat între beneficiar și instituția de credit cu cel mult 30 de zile calendaristice anterior transmiterii solicitării de ajutor de minimis, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri;
b) împotriva lor nu s-a deschis procedura insolvenței și nu îndeplinesc criteriile din legislația națională pentru a fi supuși unei proceduri de insolvență colectivă la cererea creditorilor lor;
c) desfășoară activitate în domeniul producției agricole primare astfel cum e definită la art. 4 alin. (1) și activitatea respectivă este înregistrată la un sediu / punct de lucru / terți, potrivit certificatului constatator obținut de la Oficiul Național al Registrului Comerțului;
d) nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanțările tip leasing, sau, dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B și C în baza de date a Centralei Riscului de Credit;
e) nu figurează în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți cu interdicție de a emite cecuri sau cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni anterioare datei solicitării;
f) valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate întreprinderii / întreprinderii unice din care face parte, pe durata oricărei perioade de trei ani, cumulată cu valoarea sprijinului acordat în conformitate cu prevederile prezentei scheme, nu depășește echivalentul în lei a 50.000 de euro. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul schemei și indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri ale Uniunii Europene.

Valoarea sprijinului financiar acordat prin schema de ajutor de minimis se exprimă sub forma unei subvenții de dobândă, reprezentând partea de ROBOR la 3 luni, și se acordă beneficiarilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi unice nu poate depăși suma de 50.000 euro pe durata oricărei perioade de trei ani, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.

Bugetul schemei de ajutor de minimis este de maximum 250 milioane lei, echivalentul a 50 milioane euro.

Prin implementarea schemei se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de maximum 1.500 de beneficiari.

Pot beneficia de prevederile schemei de ajutor de minimis „Creditul fermierului” beneficiarii care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării ajutorului de minimis de către instituția de credit, următoarele criterii de eligibilitate:
a) își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole definite prin codurile CAEN aferente grupelor: CAEN 011 – Cultivarea plantelor nepermanente; CAEN 012 – Cultivarea plantelor din culturi permanente; CAEN 013 – Cultivarea plantelor pentru înmulțire; CAEN 014 – Creșterea animalelor și CAEN 015 – Activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor) ale diviziunii CAEN 01.
b) sunt constituiți conform Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau sunt asociații agricole și societăți agricole conform Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, și Legii cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare, sau sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare, sau sunt asociații de fermieri constituite conform Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare;
c) au contractat un credit non-revolving pentru finanțarea capitalului de lucru, potrivit contractului de credit încheiat cu o instituție de credit cu cel mult 30 de zile calendaristice anterior transmiterii solicitării de ajutor de minimis, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a HG nr…./2025;
d) împotriva lor nu s-a deschis procedura insolvenței și nu îndeplinesc criteriile din legislația națională pentru a fi supuși unei proceduri de insolvență colectivă la cererea creditorilor lor;
e) desfășoară activitate în domeniul producției agricole primare astfel cum este definită la lit. a) și activitatea este înregistrată și autorizată la cel puțin un punct de lucru/sediu/la terți, potrivit certificatului constatator obținut de la RECOM, nu mai vechi de 30 zile calendaristice la data solicitarii;
f) nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanțările tip leasing, sau, dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B, C în baza de date a Centralei Riscului de Credit;
g) nu figurează în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți cu interdicție de a emite cecuri sau cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni anterioare datei solicitării.
h) valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate întreprinderii/ întreprinderii unice din care face parte, pe o perioadă de 3 ani, cumulată cu valoarea sprijinului acordat în conformitate cu prevederile prezentei scheme, nu depășește echivalentul în lei a 50.000 de euro. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul schemei și indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri ale Uniunii Europene

Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 septembrie 2026
13 septembrie 2026
Articole similare
Materiale sanitare și consumabile de peste 2 milioane de euro la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași! Cine le va furniza
02:00
FOTO Materiale sanitare și consumabile de peste 2 milioane de euro la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași! Cine le va furniza
Locatarii unui cartier din Iași s-au bucurat prea rapid! Primăria a amenajat spațiul verde cu gazon, însă ApaVital a venit imediat să sape pentru canalizare
02:00
FOTO Locatarii unui cartier din Iași s-au bucurat prea rapid! Primăria a amenajat spațiul verde cu gazon, însă ApaVital a venit imediat să sape pentru canalizare
Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoare prăznuită pe 14 septembrie. De la aflarea ei pe Golgota până la întoarcerea de la perși
02:00
Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoare prăznuită pe 14 septembrie. De la aflarea ei pe Golgota până la întoarcerea de la perși
Fermierii din Iași din sectorul ecologic vor primi subvențiile în luna octombrie. Sumele sunt cuprinse între 293 de euro/hectar și 620 euro/hectar 
02:00
Fermierii din Iași din sectorul ecologic vor primi subvențiile în luna octombrie. Sumele sunt cuprinse între 293 de euro/hectar și 620 euro/hectar 
Situație de criză la CET Iași! Angajații se revoltă împotriva conducerii și a primarului: „Va trebui să analizăm mai bine pe cine susținem pe viitor”
02:00
FOTO Situație de criză la CET Iași! Angajații se revoltă împotriva conducerii și a primarului: „Va trebui să analizăm mai bine pe cine susținem pe viitor”
„La traviata”, pe scena Operei din Iași! Două seri cu capodopera lui Giuseppe Verdi, într-o poveste despre iubire și sacrificiu
02:00
„La traviata”, pe scena Operei din Iași! Două seri cu capodopera lui Giuseppe Verdi, într-o poveste despre iubire și sacrificiu
George Tincu, ales local PSD, riscă să își piardă mandatul din cauza conflictului de interese! Acesta s-a conectat la banii din bugetul primăriei printr-o combinație
02:00
FOTOVIDEO George Tincu, ales local PSD, riscă să își piardă mandatul din cauza conflictului de interese! Acesta s-a conectat la banii din bugetul primăriei printr-o combinație
 Fără telefoane la școală! Tot mai multe unități de învățământ încep noul an școlar cu reguli stricte pentru elevi, deși părinții sunt nemulțumiți
02:00
 Fără telefoane la școală! Tot mai multe unități de învățământ încep noul an școlar cu reguli stricte pentru elevi, deși părinții sunt nemulțumiți
E cam prost totul
02:00
E cam prost totul
Cele mai căutate locuri de muncă în străinătate din această perioadă sunt plătite cu salarii de până la 2.200 de euro lunar. Ieșenii mai au timp să depună CV-urile
02:00
Cele mai căutate locuri de muncă în străinătate din această perioadă sunt plătite cu salarii de până la 2.200 de euro lunar. Ieșenii mai au timp să depună CV-urile