Prima pagină » Eveniment-Social » Creștinii ortodocși sărbătoresc Schimbarea la Față! Ce trebuie să facă românii în această zi, pentru sănătate
Creștinii ortodocși sărbătoresc Schimbarea la Față! Ce trebuie să facă românii în această zi, pentru sănătate

Creștinii ortodocși sărbătoresc Schimbarea la Față! Ce trebuie să facă românii în această zi, pentru sănătate

06 aug. 2025, 02:00,
Codruța ȘOROAGĂ în Eveniment-Social

Miercuri, 6 august 2025, creștinii ortodocși sărbătoresc Schimbarea la Față a Mântuitorului. Sărbătoarea este marcată în calendarul creștin ortodox cu o cruce roșie, și chiar dacă cade în Postul Adormirii Maicii Domnului, creștinii se bucură în această zi de dezlegare la pește. În popor, sărbătoarea este văzută drept început al toamnei, fiind o zi încărcată de tradiții și obiceiuri.

Schimbarea la Față: semnificație și istoric

Schimbarea la Față a Mântuitorului a avut loc pe muntele Tabor, iar cu această ocazie, ucenicii lui Iisus Hristos și-au dat seama că acesta nu este doar un prooroc, ci este chiar Fiul lui Dumnezeu. În timp ce Iisus se afla pe muntele Tabor și se ruga, chipul Mântuitorului s-a schimbat, fața lui strălucea ca soarele, în timp ce hainele lui s-au făcut albe ca zăpada. În Evanghelia după Matei, se menționează că „a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2). În același timp, evanghelistul Marcu spune că veșmintele Lui Iisus Hristos s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9,3).

În timpul acestor schimbări, de-a dreapta și de-a stânga Mântuitorului au stat Moise și Ilie, prooroci ai Vechiului Testament, cu care Iisus Hristos a vorbit despre patimile și moartea sa. Martori la Schimbarea la Față a Mântuitorului au fost cei 12 ucenici. Sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului datează de la începutul secolului al IV-lea, când împărăteasa Elena a zidit pe muntele Tabor un locaș de cult care purta acest hram. Sărbătoarea începe să fie menționată în documentele din Răsărit, începând cu secolul al V-lea, în timp ce în Apus s-a răspândit câteva secole mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III, ca mulțumire pentru biruința creștinilor asupra turcilor, la Belgrad, în anul 1456.

Ce tradiții și obiceiuri respectă românii în data de 6 august

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă „transformare”, „schimbare”. În această zi se obișnuiește să se facă pomenire generală pentru toți apropiații trecuți la cele veșnice. În unele zone, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului se aduc la biserică struguri, care se împart credincioșilor. În popor, Schimbarea la Față este cunoscută drept Obrejenia sau Probejenia și marchează începutul toamnei. Se crede că, începând cu această dată, scăldatul în ape curgătoare este interzis, deoarece nici măcar animalele nu se mai scaldă. După Schimbarea la Față, frunzele copacilor se îngălbenesc și încep să cadă, apele se răcesc, iar târâtoarele se retrag în pământ pentru a petrece anotimpul rece. Se mai crede că persoanele care nu respectă această sărbătoare vor fi gălbejiți și triști tot restul anului.

Ba, mai mult, cei care muncesc în această zi și nu respectă sărbătoarea riscă să se aleagă cu mutilări grave ale corpului. În schimb, oamenii care se roagă la Dumnezeu, în această zi, să scape de o anumită patimă vor reuși să biruiască. De asemenea, se spune că femeile care spală în această zi de sărbătoare vor rămâne fără păr, la fel cum, de la această dată, nici iarba nu mai crește.

În popor mai există superstiția ca, în ziua Schimbării la Față, ortodocșii să nu plece la drum, deoarece există risc mare să se rătăcească.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 decembrie 2025
09 decembrie 2025