O femeie în vârstă de 75 de ani și-a găsit sfârșitul în mâinile propriului nepot. Tragedia a avut loc miercuri seară, în comuna Cuza Vodă din Galați. Bătrâna a fost omorâtă cu sânge rece de cel pe care l-a crescut.
Bunica, în vârstă de 75 de ani a fost ucisă de propriul nepot de 16 ani cu un topor. Femeia a fost descoperită fără suflare în propria locuință de un echipaj medical. Membrii echipajului medical au identificat mai multe urme de leziuni pe corpul acesteia. Apelul la numărul unic de urgență a fost făcut de către un vecin.
Înainte de tragedie, între cei doi a izbucnit o ceartă la baza căreia s-a aflat discuția relației nepotului. Tânărul de 16 ani avea o relație cu o fată dîn vârstă de 12 ani. Bunica nu era de acord cu această relație și astfel disputa a degenerat. Minorul a luat un topor și și-a ucis propria bunică.
În acest moment, agresorul este reținut și audiat.