Prima pagină » Actualitate » Cristian Cioacă, eliberat din pușcărie. Decizia judecătorilor este definitivă

Cristian Cioacă, eliberat din pușcărie. Decizia judecătorilor este definitivă

22 aug. 2023, 14:38,
în Actualitate

Cristian Cioacă va fi eliberat din Penitenciarul Mioveni. Fostul polițist a contestat ultima decizie a magistraților de la Judecătoria Pitești prin care i s-a refuzat liberarea condiționată, iar astăzi, judecătorii de la Tribunalul Argeș au întors decizia Judecătoriei și l-au pus în libertate pe Cioacă.

Sentința judecătorilor este definitivă.

Cristian Cioacă a stat peste 10 ani la închisoare din pedeapsa de 16 ani și 8 luni pe care a primit-o pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, al cărei cadavru n-a fost găsit niciodată.

”În temeiul art.425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., rap. la art.587 C.pr.pen.: Admite contestaţia formulată de contestatorul C.C.C……… împotriva sentinţei penale nr. 1337/19.07.2023, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8362/280/2023, desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând, În temeiul art. 59 Cod Penal (1969) cu aplic. art. 5 Cod penal (2009):

Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.C.C. de sub puterea mandatului nr. 1631/2016 emis de Judecătoria Piteşti în baza sentinţei penale nr. 1373/2016, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunţată în data de 22.08.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei” – se arată în decizia Tribunalului Argeș.

Cristian Cioacă a fost condamnat la 16 ani și 8 luni de închisoare

Vă aducem aminte faptul că trupul Elodiei Ghinescu, dispărută în 2007, nu a fost găsit. Condamnarea soțului ei a fost obținută cu mare dificultate, în absența cadavrului.

Pedeapsa expiră integral în august 2028, când s-ar împlini cei 15 ani și opt luni la care a fost condamnat definitiv, în 2014, după șapte ani de procese.

Potrivit legii, ca să aibă dreptul la cerere de eliberare, Cioacă trebuia să stea în penitenciar 4.566 de zile.

El a executat 3.130, dar la aceastea i s-au mai adăugat aproape 700 pentru că a muncit în închisoare și mai are 450 petrecute în arest preventiv și încă 480 câștigate prin recurs compensatoriu, pentru că în penitenciar nu sunt îndeplinite condițiile de detenție impuse de Uniunea Europeană.

„Nici nu a achitat despăgubirile civile față de familia Elodiei. 150 de mii de euro față de mama Elodiei Ghinescu, doamna Ghinescu Emilia, 130 de mii de euro față de propriul copil și încă 100 de mii de euro față de fratele Elodiei”, susţinea Crina Radu, avocata familiei Ghinescu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 septembrie 2026
01 septembrie 2026