Prima pagină » Local » Cristian, copilul care a fost născut prematur și botezat în maternitatea din Iași, i-a trimis o scrisoare emoționantă lui Moș Crăciun: „Nu sunt acela la care visează părinții” – FOTO

Cristian, copilul care a fost născut prematur și botezat în maternitatea din Iași, i-a trimis o scrisoare emoționantă lui Moș Crăciun: „Nu sunt acela la care visează părinții” – FOTO

28 dec. 2023, 02:00,
Ștefana Șovea în Local

Cristian Gabriel Petrușca, copilul în vârstă de cinci ani care a fost născut prematur și botezat în maternitatea din Iași, pentru că nimeni nu-i dădea șanse, i-a trimis o scrisoare emoționantă lui Moș Crăciun

Deși el nu poate citi și scrie, prin intermediul mamei sale a reușit să îi transmită Moșului că își dorește o lume mai bună care să fie un parc imens de joacă, pentru a simți și el ce înseamnă să fii copil.

Copilul care a fost născut prematur și botezat în maternitatea din Iași i-a trimis o scrisoare emoționantă lui Moș Crăciun

Cristian Gabriel Petrușca este diagnosticat cu Tetrapareză spastică, o formă de paralizie cerebrală ce provoacă pierderea parțială sau totală a utilizării membrelor și a trunchiului, retard neuromotor și scolioză.

A fost născut prematur, la 29 de săptămâni, prin cezariană, iar din cauza unor complicații medicii au fost nevoiți să efectueze operația cezariană de urgență. Copilul și mama lui au supraviețuit printr-o minune.

Deși el nu poate citi și scrie, prin intermediul mamei a reușit să-i transmită lui Moș Crăciun câteva dintre gândurile sale.

„Dragă Moș Crăciun, eu pot să-ți explic. Nu sunt copilul acela la care visează părinții. Copilul acela care se descurcă singur prin viață, care merge la școală de unul singur, care urmează o facultate și apoi se bucură de un job în această lume, care își întemeiază o familie mai târziu și are copii. Nu sunt primul la nimic. Nu am coroniță de super purtare și nici de super învățătură.

Nu mă îmbrac singur , nu mă spăl singur, și nici nu mănânc singur. Nu îmi gătesc singur și nu aș ști că îmi este foame sau sete, dacă nu mi-ai face un program. Sunt copilul care-și pune mâinile la urechi atunci când ceva e prea mult pentru sistemul meu nervos. Sunt copilul care se teme, sunt copilul «pedepsit» să stau în casă. Sunt copilul care  nu privește nici măcar pe fereastră pentru că din scaunul cu rotile sau din pat nu ajung până acolo. Sunt copilul care nu adoarme când vor părinții, și care se trezește primul de parcă e soldat pe front.  Sunt copilul care a făcut mii de ore de terapie”, se arată în scrisoarea copilului.

Cristian are nevoie de ajutor

Ceea ce își dorește este o lume mai bună, transformată într-un imens parc de joacă, dar și sănătate. Pentru a se face bine, Cristian are nevoie de aproximativ 8 mii de euro, o sumă foarte mare pentru familia lui care plătește lunar 6 mii de lei pentru terapie.

„Dar, dragă Moșule, sunt un copil. Și știi ce e culmea? Cred că mereu voi fi. Așa că, sper că nu vei da faliment. Sunt mulți ca mine. Din ce în ce mai mulți. Și știi ce îți cer? Un singur lucru, fă lumea mai bună. Fă lumea asta un imens parc de joacă să pot ieși și eu. Și, roagă-l pe (Doamne Doamne) Moșul cel mare să-mi aducă sacul îndesat bine de tot cu sănătate. Atât, dragă Moșule. O lume mai bună”, se arată în scrisoare.

Persoanele care doresc să îl ajute pe Cristian Gabriel Petrușca, copilul care a fost născut prematur și botezat în maternitatea din Iași, o pot face donând în contul IBAN: RO34CECEB000B2EUR1171265, Titular cont: PETRUSCA DANIELA-ALEXANDRA, Banca: CEC Bank, Moneda: EUR, Cod SWIFT: CECEROBUXXX.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`