Prima pagină » National » Criza de Euthyrox: Autoritățile nu pot explica de ce medicamentul nu se găsește în farmacii
Criza de Euthyrox: Autoritățile nu pot explica de ce medicamentul nu se găsește în farmacii

Criza de Euthyrox: Autoritățile nu pot explica de ce medicamentul nu se găsește în farmacii

19 mai 2020, 10:15,
în National

Mii de români care au probleme cu tiroida nu mai găsesc în farmacii de câteva luni bune medicamentul care le reglează funcționarea glandei, iar criza de Euthyrox este departe de a se termina. Autoritățile nu pot explica de ce tratamentul nu se mai găsește în farmacii. În aceste condiții, bolnavii de tiroidă sunt lăsați să se descurce fiecare cum poate.

„Ianuarie a fost ultima dată când am luat o cutie, în martie a zis că nu are și mi-a dat un Accu-Thyrox, o soluție, care normal nu știam cum să o iau.  Farmacista: eu zic să îl luați, nu faceți mutre că nu știți cum să îl luați, că vă explic eu, că nu se știe dacă altul veți mai găsi. Și de atunci am tot întrebat și nu mai este. E cel puțin la fel de important ca și insulina pentru diabetici”, spune Carmen Lemnaru, pacientă.

Soluția cumpărată îi ajunge până la finalul lunii. După aceea, nu știe ce va mai face. A împrumutat deja o folie de la o prietenă și nu mai poate apela. Situația nu este una singulară.

„Sunt peste 1.800 de pacienți care au reclamat lipsa Euthyrox. În primele trei luni din anul 2020 cererea de Euthyrox a crescut cu 13% față de aceleași trei luni din anul precendent. E puțin probabil să fi crescut numărul bolnavilor brusc. Pe de altă parte, foarte multă lume se concentrează găsind o scuză – a crescut cererea”, spune Vlad Mixich, de la Observatorul Român de Sănătate.

Acest lucru este confirmat și de reprezentanții distribuitorilor și retailerilor farmaceutici din România.

„Nu a existat o tăiere a comenzilor sau o tăiere a livrărilor către România pentru acest produs, Euthyrox. Produsul a continuat să vină în România în cantități la fel de mari ca și înainte, ba chiar, în ultimele luni, cred că aprilie, chiar și luna aceasta, producătorul, din câte știu eu, a mărit cantitățile. Cantitățile dispar din stocurile distribuitorilor imediat”, a declarat Iulian Trandafir, președintele Asociației Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR).

„În momentul de față, datorită dificultăților în aprovizionare, furnizorii de medicamente, distribuitorii ne asigură doar necesarul aflat doar pe prescripție medicală. Dacă un pacient are 30 de comprimate, vor avea grijă să ne trimită doar acele 30 de comprimate. O cutie are 100 de comprimate, dintr-o cutie ajung medicamente la mai mulți pacienți”, spune Costel Grigore, de la Colegiul Farmaciștilor Călărași.

„Exportul paralel de Euthyrox în primele trei luni din 2020 a fost doar de 0,7% din consumul total. Asta nu e mult, în mod evident, nu se poate pune așadar această criză, cel puțin în prezent și pe ce ne spun cifrele, pe seama exportatorilor paraleli”, spune Vlad Mixich.

Autoritățile au demarat în urmă cu aproximativ două săptămâni o serie de controale în depozitele distribuitorilor de medicamente și în farmacii.

„S-au luat măsuri serioase, în sensul că s-au purtat discuții cu compania deținătoare de autorizație de punere pe piață, cu Colegiul Farmaciștilor, cu distribuitorii și s-a încercat să se găsească o remediere a problemei”, spune Anca Crupariu, purtător de cuvânt al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România.

Până când se va rezolva această criză sau până când autoritățile vor găsi o soluție, bolnavii sunt nevoiți să se descurce fiecare cum poate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026