Prima pagină » International » Criza sectorului imobiliar din China se adânceşte. Se preconizează o criză financiară
Criza sectorului imobiliar din China se adânceşte. Se preconizează o criză financiară

Criza sectorului imobiliar din China se adânceşte. Se preconizează o criză financiară

14 oct. 2022, 12:50,
în International

Capacitatea Chinei de a stăvili criza din sectorul imobiliar este din nou pusă sub semnul întrebării după ce un dezvoltator privat cu susţinere de stat pentru finanţare s-a alăturat unei liste din ce în ce mai lungi de firme din sector care intră în default, scrie Bloomberg.

CIFI Holdings Group nu a reuşit să plătească la timp dobânda unei obligaţiuni în dolari cu maturitate pe 8 octombrie, avertizând că ar putea întâmpina probleme similare la datoriile offshore.

Se preconizează o criză financiară în China

Defaultul este îndeosebi îngrijo­ră­tor pentru că CIFI era considerat un barometru al succesului unui nou efort al Beijingului de a folosi ga­ranţii de stat pentru a ajuta un grup select de dezvoltatori să acceseze finanţare locală.

Dificultăţile constructorului ser­vesc de asemenea drept indicator al provocărilor pe care liderii chinezi le întâmpină în a revitaliza un motor economic cheie înaintea Congresului Partidului Comunist.

„Este prea târziu ca autorităţile să mai poată susţine sectorul acum“, arată Charles MacGregor, de la Lucror Analytics. Încrederea în rân­dul cumpărătorilor de locuinţe şi creditorilor pare complet erodată.

În alt semn al cererii aproape ine­xistente de locuinţe, unele autorităţi locale din China cumpără locuinţe în vrac de la dezvoltatori şi încurajează entităţile de stat să procedeze la fel în încercarea de susţinere a pieţei imo­biliare.

Piaţa proprietăţii, cu o contribu­ţie de aproximativ un sfert la PIB-ul chi­nez întâmpină probleme majore, declanşând o serie de efecte secun­dare care afectează creşterea celei de-a doua mari economii a lumii, notează Financial Times.

Logan Wright, de la Rhodium Group, caracterizează situaţia drept o „criză financiară în slow motion“.

Ce a început ca o criză a proprie­tăţii se transformă acum într-o criză financiară la nivelul autorităţilor locale.

Cu declinul pieţei, mii de vehicu­le de finanţare de la acest nivel fie încep să ducă lipsă de fonduri, fie sunt în pragul unor defaulturi fără precedent, spun analiştii.

Criza ar putea cuprinde şi secto­rul bancar, avertizează FMI, potrivit Bloomberg.

O analiză a fondului arată că 45% dintre dezvoltatori ar putea fi in­ca­pabili să-şi acopere obligaţiile privind datoriile cu câştiguri, iar 20% dintre aceştia ar putea deveni in­solvenţi.

Într-un scenariu, 15% din băncile mici din China s-ar putea prăbuşi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 iulie 2026
31 iulie 2026