CSAT, frecții la un picior de lemn

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

A devenit o modă. Din când în când, sub aparența unor evenimente externe sau interne, Klaus Iohannis convoacă CSAT, din care în continuare lipsește un director civil al Serviciului Român de Informații. Stabilește o temă, o anunță public, prezidează ședința și apoi ne comunică cum că s-ar fi adoptat decizii importante pentru țară. Și de fapt totul este o simplă abureală.

Acum se întrunește Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru că loviturile militare ale Federației Ruse s-au intensificat în proximitatea frontierelor României. Și de ce mă rog ar fi necesară o dezbatere pe această temă? Și ce ar putea decide atât de important CSAT? Ce altceva decât operațiunile care deja au intrat în rutină? Cum ar fi supravegherea atentă a frontierelor supuse unui potențial pericol, interceptarea și ascultarea electronică a comunicațiilor desfășurate de reprezentanții forțelor militare ale Federației Ruse, menținerea culoarelor de transport către Europa a cerealelor americane produse în Ucraina, protejarea în largul Mării Negre a coastelor României și recrutarea pe bază de voluntariat a unor tineri, care să întărească numeric și calitativ armata română, fapt deja consacrat prin decizii ferme guvernamentale. Poate dorește Klaus Iohannis, dar și această intenție ar fi superfluă, să obțină retroactiv de la CSAT un acord privind dreptul formațiunilor de luptă ultrarapide ale Statelor Unite de a se desanta oricând consideră necesar pe teritoriul României. Veți afla pe parcursul zilei de astăzi că am dreptate. Că tot ceea ce s-a petrecut la Palatul Cotroceni este o simplă pantomimă.

La fel cum tot o pantomimă s-a dovedit a fi și o precedentă ședință CSAT anunțată cu mare pompă și consacrată unei campanii antidrog, în care ar fi trebuit să se angajeze forțele conjugate ale României din diverse instituții de forță. Și ce s-a întâmplat după acea ședință CSAT? Absolut nimic. În materie de trafic transfrontalier și de producție proprie și de consum în care sunt antrenați din ce în ce mai mulți adolescenți precum și de complicitate a unor funcționari publici români, vameși, polițiști, lucrători ai serviciilor secrete etc., de la faimoasa ședință și până astăzi nu s-a schimbat nimic. Nimic în bine. Dimpotrivă, lucrurile s-au agravat.

Sunt două motive pentru care aceste ședințe CSAT devin tot mai inutile. Primul motiv este că ele nu sunt pregătite în mod corespunzător. În mod normal, participanții trebuie să fie convocați din timp, să aibă obligația de a se pregăti și de a fi capabili să formuleze propuneri pentru domeniul de care răspund. În al doilea rând, ar fi necesar ca, în baza acestor propuneri, Klaus Iohannis, în calitate de șef CSAT, cu aparatul de care dispune, consistent plătit de către cetățeni, să întocmească un întreg și amănunțit plan de acțiune, iar ulterior să verifice în ce măsură acesta este implementat. Altfel nu asistăm decât la o frecție la un picior de lemn. Pe bani publici.