Cultura fricii la români

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Românilor le este frică. O frică indusă. În unele medii, aproape atavică. Iar frica, la fel ca și somnul rațiunii, naște monștri. Sunt de actualitate monștrii electorali. Frica nu este ceva nou. Ea a traversat întreaga istorie, începând de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace, și s-a înșurubat puternic în conștiința publică. Din totdeauna, frica a fost un instrument politic.

Sub stalinism, a fost indusă în paralel cu frica de moșieri, de burghezi și de capitaliști, și de imperialismul occidental, frica de Securitate, de închisorile comuniste, de deportări, de anchete, de torturi și de excluderea din societate. S-a mers atât de departe, încât a fost cultivată frica de așa-numiții „speculanți”, adică frica și ura împotriva țăranilor înstăriți.

Sub regimul lui Nicolae Ceaușescu, această frică a fost ceva mai laminată. Mai subtilă. El a cultivat, în paralel cu frica de Securitate, care era omniprezentă, frica de ruși, pe care românii o au în sânge și nu trebuia decât ușor exacerbată.

În decembrie 1989, cei care s-au priceput să manipuleze opinia publică au început prin a semăna frica și groaza de inexistenții teroriști. După ce grupul pro-moscovit al lui Ion Iliescu s-a instalat la putere, pentru a se menține, el a cultivat în special frica de țărăniști și, în general, frica de partidele istorice, care aveau drept obiectiv să preia, rând pe rând, toate proprietățile și, în final, să vândă țara.

Au urmat evenimentele de la Târgu Mureș, unde, din nou, a fost cultivată cu abilitate frica, de astă dată frica de unguri, care a stat la baza readucerii Securității în prim-plan, pentru început sub denumirea de SRI, la nivel național, și sub denumirea de Doi și-un Sfert la Ministerul de Interne.

După ce magicienii fricii s-au văzut cu sacii în căruță și, din perspectiva repunerii în priză a serviciilor secrete, de teama celor trei partide istorice, care încercau și ele, în mod democratic, să pună mâna pe putere, au fost aduși minerii, sub dubla deviză „Nu ne vindem țara!” și „Afară cu partidele istorice!”, și pentru două ediții a fost cultivată și frica de mineri, cu ajutorul cărora, în final, a fost aruncat – la figurat, dar și la propriu – peste gard, guvernul reformator condus de Petre Roman.

De atunci și până azi, frica a stat sub deviza „Vin rușii și ne iau tot!”, combinată cu frica de sărăcie, prin alungarea României din raiul Uniunii Europene.

Astăzi, frica este cultivată în raport cu suveraniștii, cu o iminentă invazie a Armatei Federației Ruse, dar și cu teza conform căreia pleacă americanii și urmează prăpădul pe capul românilor.

Și, după ce le-a fost atât de îndelungat timp și atât de înrădăcinată frica, care a avut ca laitmotiv întotdeauna și frica de sărăcie, iată că am ajuns mai săraci decât oricând, în raport cu celelalte state din Uniunea Europeană, înjosiți în ultimul hal, dar frica, în continuare, funcționează, își produce efectele și îi prostește pe români.