Cornel Galeș a încetat din viață într-un cumplit accident de circulație, pe 30 noiembrie, pe o șosea din Spnia. Fosta lui iubită, Viviana, a confirmat vestea tristă.
Cum arată mormântul lui Cornel Galeș la trei zile de la înmormântare!
‘Din păcate, s-a confirmat. Nu sunt prea multe de zis, nici nu știu ce să zic. Dumnezeu sa îl odihnească…”, spunea Viviana.
Tot Viviana a fost cea care s-a ocupat de înmormântarea văduvului Ilenei Ciuculete. La funeralii au participat doar câteva persoane. Se pare că prietenii l-au abandonat pe Cornel Galeș imediat după moartea Ilenei Ciuculete, în martie 2018.
Cornel Galeș a murit certat cu propria fiică, Claudia, și cu fratele său, Marian. De asemenea, se războia și cu fiii Ilenei Ciuculete pe averea solistei de muzică populară.
La moartea Ilenei Ciuculete, Cornel Galeș și-a pus pe crucea de marmură a solistei și poza lui. Atunci, bărbatul și-a scris și numele pe cruce, și data nașterii, dar a lăsat liber doar în dreptul datei morții sale.
Din nefericire, nimeni nu s-a preocupat acum să îi scrie pe cruce și data decesului.
‘Parcă știa că așa avea să se întâmple, că de el nu va avea cine să se ocupe, și și-a trecut el pe cruce datele, că altfel probabil că doar cu numele de pe crucea de lemn rămânea’, au mărturisit oamenii din cimitir, pentru Wowbiz.
Cornel Galeș a murit pe loc în accidentul cumplit din Spania. În momentul impactului, el a fost aruncat din mașină.
”El nu era la volan, stătea în spate, pe mijloc și a zburat prin panoramă și nimeni altcineva nu a fost rănit, nu e vorba, așa cum a apărut în presă, de cineva care să fie în comă, sau altceva. Pe data de 1 decembrie am aflat noi că a murit… Dar, de fapt, el a murit pe data de 30 noiembrie, pe la ora 18.00, ora Spaniei… El se reîntorcea de la restaurant când s-a produs accidentul, iar explicația pentru prezența lui pe Whatsapp din noaptea de 1 decembrie este una simplă.
În momentul în care Poliția a sunat suspectul, adică cel care conducea mașina li s-a răspuns că pe el nu îl interesează și că el nu poate să îi ajute cu detalii și că cel mai bine ar fi să caute polițiștii la el în agendă. Atunci polițiștii au intrat în agenda lui telefonică și prin mesajele lui, iar asta este singura explicație, e chiar una logică”, a explicat Sasha, fiica Vivianei.