Prima pagină » Cancan » Cum arăta Radu Vâlcan în copilărie

Cum arăta Radu Vâlcan în copilărie

12 dec. 2019, 12:27,
în Cancan

Radu Vâlcan este unul dintre cei mai râvniţi bărbaţi din România. Chiar dacă l-aţi putut admira de multe ori prin intermediul apariţiilor sale televizate, puţini ştiu cum arăta vedeta în copilărie şi faptul că are un frate mai mic, extrem de chipeş.

Lui Radu Vâlcan îi merge bine atât pe plan profesional, cât şi pe cel sentimental. Vedeta are o carieră de succes, pe care mulţi bărbaţi de vârsta lor şi-ar dori-o şi o familie superbă, formată din frumoasa actriţă Adela Popescu şi Universul lor, băieţelul acestora pe nume Alexandru. Chiar dacă Radu este destul de activ pe reţelele de socializare, nu mulţi dintre admiratorii săi ştiu cum arăta în copilărie.

Cu ce se ocupă fratele lui Radu Vâlcan

Se pare că frumuseţea este moştenită în familia Vâlcan. Radu are un frate mai puţin celebru, dar la fel de chipeş ca el. Acesta este mai mic cu zece ani decât prezentatorul tv. Deşi nu se afişează prea des împreună, cei doi sunt foarte apropiaţi şi menţin o legătură strânsă.

La 32 de ani, Cristian are un fizic care cu siguranţă ar cuceri inimile a multor femei. Chiar dacă arată foarte bine, tânărul preferă să se ţină departe de lumina reflectoarelor. Fratele lui Radu Vâlcan este de profesie editor de imagine în cadrul unei case de producție.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Trecutul întunecat al iubitului Valentinei, Vlad Băltățeanu, principalul suspect în cazul crimei. Ce au descoperit anchetatorii
Vlad Băltățeanu, iubitul Valentinei Tănăsie, a fost arestat în lipsă pentru omor. Anchetatorii au găsit urme ce par a fi de sânge în locuință. Ancheta privind moartea Valentinei Ioana Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză care plutea pe râul Olt, a intrat într-o nouă etapă după ce Tribunalul Vâlcea a emis un mandat de arestare preventivă […]
Trecutul întunecat al iubitului Valentinei, Vlad Băltățeanu, principalul suspect în cazul crimei. Ce au descoperit anchetatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
25 septembrie 2026
25 septembrie 2026