Prima pagină » Magazin » Cum să faci economii cu o trambulină copii
Cum să faci economii cu o trambulină copii

Cum să faci economii cu o trambulină copii

15 ian. 2020, 10:30,
în Magazin

Odată cu venirea pe lume a copilului toate prioritățile familiei mele s-au schimbat radical. Atenția și implicarea pe care o pretinde în mod natural sunt doar vartul efortului pe care l-am avut de trecut în primii doi, trei ani de viață în trei împreună cu minunea atâta de mult așteptată.

Dacă cineva își închipuie că un copil este că un obiect pe care îl așezi și îl mai iei de acolo când vrei, se înșeală grav. Există însă și copii mai „cumintei”, însă totul ține de personalitatea fiecăruia. Al nostru a vrut să ne demostreze încă din primele zile de viață că vrea să fie neapărat sportiv, prin urmare și când doarme pare că vrea să alerge.

Nimic grav în acest aspect pentru că este știut că acești pui de oameni au energie cât să înconjoare pământul, iar dacă obosesc trag un pui de somn și apoi revin că și când nu ar fi făcut nimic până atunci.

Ce vreau să va spun este că, deși târziu, am avut supriză să descopăr o soluție excelență pentru a salva cel puțîn o parte dintre bunurile de prin casă. Când zic să le salvez să nu va imaginați că am avut vreun necaz neprevăzut. Nu. Energia și sportivitatea copilului nostru au făcut că, pe rând, canapeaua și apoi două fotolii din living să cadă pradă săriturilor pe care le face pentru a se distra și a-și consumă energia, asta printre alte „minuni” neprevăzute.

Se spune că nu este bine pentru copil să-i pui brariere, lucru de care ne-am străduit să ne ținem cât mai mult. Este atras irezistibil de senzația aparte pe care o simte sărind pe canapea, drept pentru care am renunțat rapid în a mai crede că putem să o salvăm.

Cu toate astea salvarea, tardivă pentru mobilă din living, a venit indirect mergând în parc la plimbare. Într-o zona închisă chiar el a văzut o trambulina mare pe care copii săreau în voie și se distrau de minune. Ne-am zis că ne trebuie o curte pentru asta și am rămas doar cu ideea în minte.

Acasă am căutat detalii despre trambuline copii și am avut supriză să descoperim că există modele și pentru apartament. Să mai stai pe gânduri, nici vorba! Pentru că deja canapeaua ajunse imposibil de utilizat pentru funcția ce-o avea inițial, iar fotoliile o urmau curând, am luat decizia să cumpărăm o trambulină mică.

Am sortat rapid secțiunea de trambuline copii după cel mai mic preț, asta în ideea de a grupa pe cele mai mici că dimensiuni. Din primele rezultate am decis că dacă scoatem din living canapeaua deja neutilizabila avem loc să instalăm tambulina. Două zile a durat până a venit produsul și încă câteva ore până am eliberat și montat plasa elastică și protecțiile laterale.

Fericire este puțin spus ce am văzut pe chipul celui mic. Nu există alt loc preferat în casă, sau altă activitate pe care să o facă cu mai mare plăcere. A ajuns să și doarmă pe plasa trambulinei când este prea obosit de joaca lui. Gândind înainte am ajuns la concluzia că ar fi urmat să înlocuim salteaua patului matrimonial pe care o luase deja drept „țintă” și pe cea din pătuțul lui.

Prin urmare dacă sunteți în aceeași situație cu noi, asta este soluția de a face economie în buget chiar dacă va trebuie să faceți o cheltuiala inițială, nu foarte mare, cu unul dintre modelele de trambuline copii. Avantajul principal este că îi veți oferi un spațiu de joacă securizat pentru că toate modelele de trambuline au plasa de protecție.

Despre dimensiuni sunt sigur că aveți de unde alege, spațiul disponibil fiind cel care dictează cât de mare poate fi trambulină. Până la urmă pentru un singur copil nu este necesar să fie foarte mare, prin urmare modelul cu diametrul de 140 cm pare să fie cel mai convenabil și că preț, dar și raportat la spațiul dintr-un living de apartament.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 decembrie 2024
12 decembrie 2024