Karmen, fiica cea mare a lui Adrian Minune, și buna ei prietenă, Olga Barcari, care este hairstylista ei de când vedeta și-a lăsat primul proiect muzical, “Domino”, fac echipă bună și frumoasă în noul sezon Asia Express de la Antena 1. Fanii au fost interesați să afle cum se înțeleg Karmen și Olga Barcari la Asia Express!
Cum se înțeleg Karmen și Olga Barcari la Asia Express!
Karmen și Olga Barcari nu pot una fără alta la Asia Express. Cele două au menționat că nu ar fi putut merge pe Drumul Eroilor una fără alta și s-au mobilizat și împins de la spate împreună astfel încât să poată face față acestei experiențe inedite și unice în care au plecat.
„O compatibilitate extraordinară. Mă mândresc cu tine Karmen, și de multe ori, să știi că, atunci când te sun și nu răspunzi plâng pentru că mi-e dor de tine și te iubesc din toată inima mea“, a precizat Olga Barcari.
Moldoveanca a adăugat că pentru ea, Karmen a fost și mamă și tată, în România.
„Ea mi-a fost și mamă și tată, chiar dacă aveai nervii pe care îi aveai, vedeam mai mult în tine. Mi-a fost alături, m-a strâns în brațe când a fost nevoie, i-a păsat de mine ceea ce contează, putea să lase proba dacă pățeam ceva, să mă ia în brațe“, a menționat hairstylista.
Karmen a precizat că este foarte important omul alături de care participi la această competiție.
„A fost un moment când ea nu mai putea pentru că a dus ea toată proba, a luat ea greul și la un moment dat a cedat. Și știi ce am zis? «Nu mă interesează, dacă plângi, vino încoace, ia-mă în brațe, nu mă interesează timpul acum, stăm până îți revii. Nu vreau niciun concurs, vino, ia-mă în brațe, hai să te iau în brațe să-ți revii». Pentru că e mult mai important ca omul de lângă mine să fie bine decât un joc“, a zis fiica lui Adrian Minune.
Ce probleme au avut cu autostopul
Olga a adăugat că pentru ele cel mai greu a fost să facă autostopul, chiar dacă multă lumea zicea că nu vor avea probleme deoarece sunt fete frumoase și nu vor avea probleme.
„Autostopul a fost un pic chinuitor, într-adevăr, pentru noi, însă nu a fost un motiv să ne doboare. Am fost tot timpul “strong”. Doar că ne era frică să nu dormim prin mașini“, a zis Olga.
Karmen a completat că au avut zile în care au stat și două ore să facă autostopul și căce normal să cedezi în astfel de momente.
„Au fost și destule momente în care am cedat, pentru că atunci când nu-ți merge și nu-ți merge, și nu-ți merge timp de două ore – două ore jumate, orice om cedează“, a precizat cântăreața.
Despre experiența mâncatului de orez, Karmen a spus că nu-și mai dorește asta, în timp ce Olga a spus că a mâncat orez și după întoarcerea din experiența Asia Express.
„Eu mănânc în continuare orez, mie îmi place foarte mult. Când mergeam la cazări, Karmen ciugulea foarte puțin. Mie îmi place să mănânc, eu mâncam tot ce-mi dădeau oamenii ăia. Dar ce era bine, important, Karmen vorbea cu ei foarte mult. Eu mâncam, ea vorbea cu ei. Ea cu politețea. Așa erau treburile“, a spus Olga.
Așadar, puțină lume știa legătura dintre Karmen și Olga Barcari.