Cancan ultimă oră

Cum se înțelege Daniela Gyorfi cu sora ei vitregă, la 7 ani de la decesul tatălui lor? Alexandra i-a ascuns că părintele lor s-a stins din viață

Publicat: 02 mai 2024
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum se înțelege Daniela Gyorfi cu sora ei vitregă la 7 ani de la decesul tatălui lor Alexandra i-a ascuns că părintele lor s-a stins din viață
Cum se înțelege Daniela Gyorfi cu sora ei vitregă, la 7 ani de la decesul tatălui lor? Alexandra i-a ascuns că părintele lor s-a stins din viață

Daniela Gyorfi a trecut prin momente cumplite în urmă cu 5 ani, atunci când a aflat că tatăl ei nu mai era în viață deja de doi ani. La momentul respectiv, artista se declara dezamăgită de rudele din partea bărbatului, în special de sora sa vitregă, Alexandra, care nu a anunțat-o că părintele lor s-a stins și nici nu a chemat-o la înmormântare. Totuși, după ce timpul a mai trecut, se pare că artista și sora ei au reușit să se împace.

Daniela Gyorfi a povestit de multe ori că nu a avut o viață ușoară. După divorțul părinților, artista a rămas alături de mama sa, ducând un trai modest. Pe de altă parte, tatăl ei s-a recăsătorit și a avut un alt copil, pe Alexandra. Deși cântăreața a încercat să țină legătura cu bărbatul, relația lor s-a rupt la un moment dat, iar ea nu a mai știut nimic de el.

Daniela Gyorfi a trăit șocul vieții sale atunci când a aflat că tatăl său se stinsese

În 2019, Daniela Gyorfi a trăit șocul vieții sale atunci când a aflat că tatăl său se stinsese încă din 2017, dar ei nu îi spusese nimeni.

Atunci, vedeta i-a reproșat surorii sale vitrege faptul că nu a chemat-o la înmormântare. Totuși, după 5 ani, Daniela Gyorfi a dezvăluit că a reluat legătura cu Alexandra.

Chiar înainte de Sărbătorile Pascale, artista a povestit că ea și sora sa vitregă țin legătura și că se pot baza una pe cealaltă la nevoie, însă se văd destul de rar, căci ambele sunt foarte ocupate.

„Eu cu Alexandra vorbesc, dar ea având un program de lucru de dimineața până seara, eu având un program foarte încărcat, trebuie să ne facem timp.

Înainte stăteam mai aproape de ea, acum m-am mutat în spre Corbeanca și ne este mai greu să ne vedem. Vorbim, ne trimitem poze cu ce facem, unde suntem, dar este timpul acesta care nu ne lasă să ne vedem mai des. Țin legătura cu ea, știu că mă pot baza pe ea oricând și ea la fel pe mine, aș veni să o ajut oricând. Din păcate, asta este, cu timpul stăm destul de prost” , a spus Daniela Gyorfi pentru Cancan.ro.

Daniela Gyorfi tuna și fulgera după moartea tatălui ei

În urmă cu 5 ani, celebra cântăreață mărturisea, extrem de afectată, că nici nu a știut când tatăl ei a trecut în neființă. Daniela Gyorfi povestea că rudele din partea bărbatului nu au anunțat-o că acesta s-a stins din viață, iar ea a aflat abia după 2 ani de la nefericitul eveniment.
Artista spunea că nu poate înțelege care ar fi fost adevăratul motivul pentru care rudele tatălui ei i-au ascuns decesul acestuia, menționând că sora ei, Alexandra, i-a transmis atunci că nu vrea să apară în spațiul public și că aceasta ar fi fost cauza pentru care a ținut secretă moartea părintelui lor.

„Când a murit tatăl meu nu m-au anunțat! Deși nu judec, dar să înțelegi caracterul… Nu m-au anunțat pur și simplu! Și îți dai seama că m-am supărat foarte tare.

Nu judec, dar nu i-am înțeles și niciodată nu o să pot să înțeleg lucrul ăsta!”, spunea Daniela Gyorfi, conform Unica.ro.

Adauga un comentariu